Te vei gândi că poate dorm

Eu voi pleca, tu vei pleca
și vor rămâne-n urmă
doar pașii noștri întorși invers
prin care amintirea scurmă
la margine de univers

Cu cât ne vom îndepărta plecând
vom fi cu câte-un pas și mai aproape,
pământu-acesta e rotund
și n-are cine să ne scape

de-aceste îndepărtări demult propuse,
de toamne ce-au lovit intempestiv,
hai, ia-ne și pe noi, Iisuse,
iubirea-n moarte e un laitmotiv!

Cu cât ne-om bate cuiele mai tare
cu-atât va crește între noi un dor,
ne-om îngropa în munți de sare
și vom muri într-adevăr

Și în cortegii funerare ninse
unul spre altul vom porni,
și printre lumânări aprinse
definitiv ne vom iubi

Și de atâta rece irosire
se va-ntrista cerul înaltul,
tot căutând pretexte de iubire
vom reporni unul spre altul

Mă vei găsi strivit sub flori
 și vei gândi că poate dorm,
călăuzită de cocori
printr-un tunel de dor, enorm

Și-atunci, înlăcrimat de boli lumești
din mine înspre tine voi porni-o,
la fel ca-n vechile povești
în care nu ne-am spus adio


9 decembrie 2018