Mâine, eu nu voi mai fi aici
unde ai fost și tu de-atâtea ori,
robită de iubire, de rândunici,
spulberată prin mine de dor
Vor fi numai umbrele noastre
alunecând pe tavan îmbrățișate,
și sufletele cu totul albastre
căutându-se sfâșiate
Vom coborî unul din altul
pe străzile inimii, prin condens,
se va teme de moarte neantul
redându-i vieții absente un sens
Poate nu se va întoarce cometa
ce-a trecut printre noi ca un glonț,
și-a luat cu sine planeta,
și inima mea, țintuită în clonț
Mâine, eu voi fi fără chip,
voi scrie cu cioburi povești,
pe pielea ta, pe nisip,
pe locul din care lipsești...
3 decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu