Se sting luminile în suflet fără voie,
prin noaptea vieții îngeri nu se văd,
corabia de fluturi a lui Noe
se zbate răvășită de prăpăd
Prea multe amăgiri fără suport,
prea multe înserări pe țărm,
în sânge crucea morții am s-o port
până-am să pot definitiv s-adorm
Nu știu străbate iernile polare
izbit de sulițe strunjite-n ger,
se sparg de ziduri clipele amare
și-n mine însumi mă întorc stingher
Îmi sunt prea cunoscute țările de gheață
prin care am trecut de-atâtea ori,
aș dezerta, iubita mea, din viață
să nu mai ai pe cine să omori
S-ajung mai repede acolo unde
plecările din mine se sfârșesc,
unde durerea nu poate pătrunde,
și unde suflă viscolul câinesc
Să nu m-aștepți cu reguli și condiții,
n-o să mai vin în cea din urmă oară,
îți vor zâmbi cu bunătate sfinții,
n-ai să mai zbori, dar nici n-o să te doară
Acum printre țesuturi bate vântul,
prin mine mă târăsc ca o fantomă,
și doare, dacă-l calc, pământul
și toate visele-au intrat în comă
18 decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu