Când s-o sfârși lumina...

Când totu-ți este împotrivă, când de dureri te prăbușești,
când cerul nu mai e albastru, copacii nu-ți mai zic nimic,
când nu mai știi ce se întâmplă, de ce de tine te izbești,
când nu-ți ajunge așteptarea și-ți ești pe viață inamic;

nu te lăsa pradă tristeții ce-nfige-n trup tăioase gheare!
ridică-ți din pământ privirea, te uită, orbule, înainte!
nu asculta cu luare-aminte chemările otrăvitoare
și curăță de tot noroiul ce colcăie la tine-n minte!

Fii om, fii pasăre ce zboară! în tine crește un copac
cu aripi verzi, cu flori albastre, și, uneori, liliachii,
toți îngerii din lumea asta din ceruri vin și se prefac
în cântecul pe care timpul ți-l va cânta fără să știi

Mergi înainte! nu există cale de-ntors spre stinse ere,
te-așteaptă undeva-n ființă un clopot ca să te vestească, 
îți vor cânta reci curcubeie retravestite în himere,
dar pân la urmă o lumină de-adevăratelea cerească

o să te-ncuie-nlăuntru, pe unde numai îngeri umblă,
să nu-ți mai fie întuneric, nici lacrimă strivită-n frig,
să nu mai curgă nicio apă închisă-n subterana sumbră,
să poți, când ai să cazi din tine, cu voce caldă să o strigi...

De n-o să te audă, că s-a sfârșit lumina,
mormântul tău de înger trist, l-o îngriji străina...


28 decembrie 2018