O săgeată țâșnește din orizontul absent,
trece prin suflet nemiloasă,
timpul frumos a pierit,
a rămas în urmă o iarnă geroasă
Trec prin ea târându-se înrobite
lumini sfâșiate de ger,
plânge noaptea polară, iubito,
legată c-o sfoară de cer
Nu mai sunt mări de străbătut,
a putrezit și corabia lui Ulise,
mi-adun resturile sufletului
prăbușite-n abise
Întind o mână prin aer,
poate s-or izbi de ea anii tineri,
se scutură orizontul de stele,
sunt singur, în golul din jur nu e nimeni
Din orizontul încuiat înăuntru
evadează o spaimă rece,
tăcerea absentă mă strigă,
și-un tren de zăpadă peste suflet îmi trece...
2 decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu