Dezbinarea e cea mai cruntă boală a societății românești. Politicienii atât știu: să bage bățul prin gard și să-i întărâte pe cetățeni unii împotriva altora. După care ei, și de stânga și de dreapta, benchetuiesc. În orgiile bugetare fumegă sângele poporului român. Nici măcar Centenarul, nici măcar preluarea președenției UE, nu au adus un minim echilibru emoțional în societatea românească. În comportamentul public nu există o minimă decență. O clasă politică mizerabilă aruncă anatema asupra României. Cei care vor plăti, victimele de serviciu, vor fi cetățenii de rând. Dacă n-ar fi tragic, am râde puțin: bagabonții din opoziție se dau de ceasul morții că numai ei ar merita să fie la butoanele puterii în cele șase luni în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene. De parcă nu i-ar cunoaște lumea! Sunt la fel de corupți, de imorali, de apatrizi. Până când întreaga clasă politică nu va fi internată la Școala de Corecție a Vieții, nu va ieși soarele pe strada noastră. Până când toți derbedeii ăștia nu vor fi deparazitați cu mănușile de box, nu-i nicio speranță de mai bine. Societatea românească e îmbolnăvită sistematic de politruci și nu sunt semne de însănătoșire. Să nu ziceți că nu v-am spus! * Lupul moralist Marian Godină a fost prins de colegii lui, academicienii, cu 113 km pe oră în localitate! Nu, nu era pe jos, ci cu titiul. Vorba aia: să faci ce zice popa nu ce face Godină! * Cercetătorii americani care au studiat știuleții de porumb descoperiți într-un sit arheologic al băștinașilor amerindieni, au descoperit un virus vechi de 1000 de ani. E cel mai vechi virus descoperit vreodată, cu excepția virusului Ion Iliescu. * În timp ce în Japonia ministrul Transporturilor a demisionat pentru că toate trenurile la un loc au avut o întârziere anuală de trei minute, demnitarii românii au primit primă de porc drept răsplată că trenurile au întârzieri și de câte 21 de ore fiecare. La o singură cursă, cum a fost cazul trenului ce a plecat de la Constanța și a uitat să mai ajungă la Arad. Și dacă nu știa mecanicul o scurtătură, se mai târa și acum printre vreascurile căzute pe calea ferată....* Bătrâna Cârpă Kaghebistă a dat de pământ cu PSD-ul lui Dragnea în cotidianul francez ”Le Figaro”. Cel ce se temea în tinerețea-i revoluționară de ”canibalii americani”, care, în 1989, i-a ucis inclusiv pe binefăcătorii săi, trăiește ca un gândac de bucătărie în lumea lui, între promiscuitate și bolșevism, așa că a negat că a acordat cuiva vreun interviu. Numai că francezii l-au dezbrăcat la nudul gol și au pus la dispoziția televiziunilor de manipulare și știri false înregistrarea. Ehei, dacă ar fi fost în 1989 ce i-ar mai fi împușcat pe golanii ăia! * Iliescu e odios nu pentru că și-a spus punctul de vedere față de PSD, ci pentru că minte cu nerușinare, așa cum a făcut-o toată viața lui de politruc pervers. El nu recunoaște nici că după ce a venit la putere, în 22 decembrie 1989, a omorât peste o mie de tineri în ciuda faptului că ei sunt cât se poate de morți. După cum se vede, vampirului roșu încă îi este poftă de sânge. * La o biserică din Chieti, orășel din centrul Italiei, preotul și câțiva enoriași au ajuns la spital, drogați, după ce niște tineri au înlocuit tămâia cu marijuana. De ce or fi făcut asta când se știe că religia este opiumul popoarelor?! Se răsucește Marx în cărțile de materialism dialectic și istoric * Eugen Teodorovici introduce ”taxa pe lăcomie”. Nu, nu-și taxează colegii, ci pe cămătarii care se ascund în spatele clădirii pe care scrie ”Banca de Neajunsuri”. Ei, dacă s-ar introduce taxa pe prostia guvernanților, am avea surplus bugetar. * ”Financial Times” l-a desemnat drept personalitatea anului pe George Soros întrucât ar fi ”părintele industriei fondurilor speculative” și, totodată, ”port-drapelul democrației liberale și a unei societăți deschise”. Câți bani au ajuns de-a lungul timpului, direct și, mai ales, indirect, la prestigioasa gazetă, nu ni se mai spune. Așa că Georgică rămâne cu prestigiosul titlu de ”omul anusului ”...* Curtea Supremă a decis suspendarea hotărârii de condamnare a Elenei Udrea și a altor pungași din motive procedurale (completurile de judecată nu au fost formate numai din magistrați trași la sorți). Uite, mă, că statul paralel cu realitatea juridică există! Și noi care credeam că-i vrăjeală. Dar, despre justiția de cumetrie urmează să discutăm într-o ”ședință anterioară”, ca s-o cităm pe superbissima Viorica Docilă. * În schimb, nu mai putem amâna discuția despre Matei Basarab, că mâine-poimâine luăm președinția UE, și habar n-avem ce-i aia stabilitate medievală...* ”Băi, mânca-v-aș ochii, ca să mă exprim pe latinește, că urmează un capitol cu niște domnitori mari iubitori de cultură (arză-i-ar focu, vorba Oanei Zăvoranu-Mustăcilă), tradiția falsei noastre istorii zice că moldovenii și muntenii se aveau ca frații. Adică își dădeau în cap din te miri ce, făceau focuri de tabără supermișto la care participau pe post de materie primă sate întregi, și numeroase alte distracții la care aduceau ca invitați permanenți profesioniști în violuri și tâlhării și de alte naționalități: turci, tătari, cazaci, maghiari, polonezi...Secolul al XVII-lea are atât de multe episoade de genul ăsta încât se duce de râpă teoria că noi românii, de pe o parte și de pe alta a Milcovului, am fi avut vreo fărâmă de conștiință de neam. Diferențele erau majore, aproape la fel ca acum. Ce, nu mă credeți? Analizați comparativ rezultatele de la alegeri și mai vorbim pe urmă. Parcă vă văd prin irisul privirii cum veniți să-mi cereți iertare, în genunchi, ca niște cocoșați de îndoieli...După domnii scurte și destul de neprofesioniste, dedicate jafului aleatoriu și îmbogățirii peste noapte, ajung domni pe o perioada indecent de lungă Matei Basarab (1632-1654),în Țara Românească, și Vasile Lupu (1634-1653), în Moldova. Ambii au cotizat la greu la Biroul Electoral Central de la Stambul ca să-și așeze fundurile pe tronuri, că, la cât era de infatuat, Vasile Lupu avea două. Matei era din familia boierească a Brâncovenilor, ”nemândru, blând, credincios, gospodar, nespăimântat și neînfrânt”, după cum îl ridică în slăvi, nu fără interes, contemporanii lui. ”Un viteaz”, zic cronicile, care a descoperit secretul fericirii domnești. Din păcate, l-a păstrat pentru el. Tot timpul a cotizat la turci ca să-și păstreze domnia și să-și facă la mustăți adversarii, obținând sugrumarea de către Poartă a ultrabogatului și influentului greco-turc Curt Celebi, ori alungarea cu șuturi în nordul corpului omenesc a pretendentului Bogdan. Bașca, obținerea unui firman de domnie pe viață. În ciuda acestor adevăruri evidente, regele Poloniei îl numea, mai spre final, ”generalissimul Orientului”, bulgarii îl vedeau ca pe un eliberator, propunându-i alungarea turcilor și numirea ca țar, iar rezidentul german la Stambul, Rudolf Schmidt, se mira ca prostu-n târg când vinde linguri că turcii îl stimau atât de mult și-l considerau un al doilea Mihai Viteazul. Cam multă vrăjeală pentru un domn de țară care n-a fost nici prea-prea nici foarte-foarte și care avea o imagine de mare războinic numai pentru că plătea o armată însemnată de mercenari gata de mari bătălii pe care însă nu le-a dat niciodată. E adevărat că a fost un bun gospodar, nu ca turmentatul de Băsescu, și a pus țara pe picioarele din față, dar de aici și până a-l compara cu puținele glorii militare e cale lungă, însă, după câte se pare, cultul personalității la români e o chestie mai adâncă decât putem săpa noi. Uite, nici măcar câte biserici a construit, tencuit, văruit, ori pictat nu ne e prea clar. Paul din Alep, călător contemporan lui Matei zice că 150 iar cronica țării menționează doar 20. Că or fi fost mai multe sau mai puține, Dumnezeu știe precis, cert este că exagerarea era principala metodă de lucru în prezentarea faptelor lui Matei Basarab. În ceea ce privește marile sale acțiuni militare, s-au rezumat la stadiul de planuri nepuse în practică vreodată cu Gheorghe Rakoczy I (și cu fi-su, ulterior), conducătorul Transilvaniei, supus, de asemeni, turcilor. Ba, mai mult, îi plătește acestuia un fel de tribut de 6000 de galbeni (5000 de florini, la cămătari), ca să aibă ăla de-o șaorma cu de toate și să nu uite că are un aliat de suflet, viteazul vitejilor, la sud de Carpați. Deci, colegii mei histrionici, care l-au ridicat în slăvi pe Matei ar trebui să se uite în oglindă și să-și dea două palme cu piciorul. Chiar și ăia care e morți. Ce, pe lumea ailaltă nu e oglinzi? Că Basarab n-a făcut mai mult decât niște jocuri personale cu scopul de a-și păstra tronul, nicidecum pentru a schimba nedreapta stare de lucruri din epocă. În vremea asta ajunge mare sculă pe basculă în Moldova Vasile Lupu (1634-1653), un diliman și jumătate, care se credea împăratul împăraților. Se născuse în Bulgaria, lângă Razgrad, unde joacă alde Moți, dintr-un tată albanez și-o mamă pisicoasă și, înainte de a pune laba pe tron, a ocupat înaltele dregătorii de vistiernic (în timpul nașului său, Gaspar Graziani, care din motive de hașmangleală îl arde pe pieptul îmblănit cu fierul roșu), mare vornic, hatman și pârcălab de Suceava. Foarte ambițios și îngâmfat de nu se poate, trăia în mare fast și-i plăcea să încurajeze cultura, construind superbiserici precum ”Trei Ierarhi”, ori înființând o școală superioară, motiv pentru care a fost multă vreme hulit de moldoveni. Nu vă mai spun că în timpul lui funcționau vreo douăzeci de așa zise instituții de învățământ cu vreo două sute de învățăcei ceea ce era să stârnească o adevărată revoltă de la Suceava și până la Galați. A întins coarda într-atât încât a înființat și o tipografie, ceea ce l-ar fi putut costa viața dacă nu era bine păzit de mercenari. Se pretindea protector al bisericii răsăritene dar pe de altă parte a fost omul turcilor până-n măduva oaselor sale de pungaș bătrân, oferindu-se benevol să-i facă la portofel pe ceilalți creștini. Setea lui de mărire era nestăvilită și din această pricină îl atacă pe Matei Basarab. Mai întâi, în 1637, dorește să-l impună pe fiul său, rahiticul Ioan, dar acțiunea lui este mai mult o abureală încheiată cu o retragere fără glorie. În 1639 vrea tronul pentru el, dobândind și firman în acest sens, lăsându-l pe fi-su în Moldova, dar o ia în barbă rău de tot. Scapă cu viață ca prin urechile acului, sărind peste un gard, la Brăila, tocmai când niște turci vroiau să-i ia grupa sanguină. Văzându-l cât e de sprinten, martorii oculari nu s-au putut abține să nu se întrebe mirați: ” -Băi, frate, ăsta-i Vasile Lupu sau Usain Bolt?!” Eșecul acțiunii duce la strangularea vizirului Mahomed Tabani Buiuc, care era beneficiarul tranzacției. Luase mălaiul la greu ca să-l mazilească pe Matei și să-l numească pe Vasile. Muiuk ăsta strânsese în nici șase luni de mandat 1. 200. 000 de scuzi, o avere colosală, aproape cât lua șpagă Sorin Oprescu într-o seară mai slăbuță de sâmbătă. Turcii îl renumesc pe Matei, scuzându-se, la mișto, că acțiunile anterioare au fost ”fără știrea și voia puternicului împărat”. Vă dați seama cât l-a costat pe Matei ca să audă scuza asta! După ce Ioan moare la Stambul, în 1640, scandalul se aplanează, ba, mai mult, în 1645, ca semn al prieteniei veșnice, care, în general, nu dura trei zile, Vasile Lupu ctitorește biserica ”Stelea” de la Târgoviște, iar Matei Basarab pe cea de la Soveja. Care știți unde este, nu vă mai bat la cap și cu asta, d-aia au inventat pedagogii învățarea prin descoperire. Dar lucrurile se schimbă cu viteza luminii în Moldova. În 1649, Vasile Lupu atacă, după un chef cu lăutari, cam fără rost, pe tătarii lui Cantemir bey, care se retrăgeau spre sălașurile lor venind din Polonia, cocoșați de pradă. Lupu a înfulecat tot, inclusiv robii, dar, în contrapartidă, hanul tătar, însoțit de cazacii lui Bogdan Hmielnițky, vine în anul următor și pune țara la pământ. Cazacii, un amestec de naționalități, care trăiau bine din jafuri și erau fericiți din violuri, s-au înhăitat cu tătarii, altminteri concurenți, și pentru că Ruxandra, piesa de colecție a lui Vasile Lupu, refuzase avansurile lui Timuș, fiul hatmanului, fiindcă inima ei de privighetoare bătea tic-tac, tic-tac, pentru Sigismund, fratele lui Gheorghe Rakoczy al II-lea. Prins în capcană, Lupu îi plătește lui Cantemir 130. 000 de taleri pentru deranj, iar lui Bogdan doar 10. 000, bonus promisiunea căsătoriei dintre Ruxandra și Timuș, cel care avea ”hirea de fiară”, deși semăna a om, după cum îl ponegrește cu oarecare talent, frumusețea aia de Miron Costin. Nunta fastuoasă s-a ținut la Iași iar zestrea miresei a fost de 250. 000 de galbeni, din care a cincea parte o constituiau giuvaierurile. S-a strâns, ca să înțelegeți mai bine, că nu toți cititorii știu să numere până la 250. 000, cam cât se câștigă la o nuntă de țigani mai prăpădiți. Această înrudire i-a adus numai dușmănii lui Vasile, care și așa nu era iubit de nimeni fiind un curvar pervers (exemplu însușit și de nepoții săi), necinstind multe case boierești, punând dări prea mari, readucându-i pe greci la butoanele corupției (deși fusese în fruntea revoltei împotriva lor în 1631), și permițându-le darabanilor neplătiți cu lunile să jefuiască la greu prin țară (va urma)
CONTELE DE MONTE-CRISTO
20 decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu