Cătușe de fum

Tu erai singura nenăscută pe pământ

pentru care aș fi rămas prizonier

în lanțuri ruginite de fum

sfâșiat de un timp efemer

Dar gândurile noastre s-au prăbușit

în ele însele

ca bucățile de sare, în retină pisate

Culorile, plânsele,

s-au scurs din curcubeiele drogate

Îmi face cu mâna Statuia Libertății

arestată în portul New York,

nu mai ești stăpâna cetății

și-n mine nu mai pot să mă-ntorc

Umblu așa, fără umbră, fără ecou,

spre o destinație imprecisă,

trupul e ordinarul cavou

pentru speranța ucisă

Cineva trântește ușile-n Univers

de-mi face țăndări amintirile,

prin mine e-un secol de mers

și tot nu-mi ajung răzvrătirile

Câteodată uit ce mai caut pe-aici

și din mine spre tine-aș pleca,

dar mi-e sete și tu te dezici

de odiseea mea

Sfâșiat de secvențe de ger

hologramele mă răpun,

ecoul mă leagă de cer

în cătușe de fum

12 decembrie 2015