Tăcerea lunii strigă dinadins

Iarna evadată dintre crioline
se înfige-n suflet ca un glonț
plâng ninsori în visuri alcaline
și mă duc spre tine stalagmite-n clonț

Nu știu ce rețetă doctorii să-mi deie
inima e-o biată lacrimă pe rug
sunt o libelulă strânsă-n orhidee
pe trasee moarte gândurile fug

Nu se întrevede nicăieri ieșirea
și în noaptea rece nu-i nicio plămadă
nimeni nu găsește în ferpar iubirea
ce-a pierdut-o omul de zăpadă

Și-i bătea cu tesla cuie în retină
viscolul ce aduce spaime de argint
vinovatul lumii n-are nicio vină
la recursul tragic toți martorii mint

c-a iubit iluzii încastrate-n gheață
și-i curgea tristețea ca un râu prin sânge
își mai ține timpul înnodat c-o ață
nimeni nu ascultă viforul ce plânge

Se aud orchestre surghiunite-n aer
și tăcerea lunii strigă dinadins
omul de zăpadă străbătut de vaier
inima și-a smuls-o și-n ger s-a prelins


19 decembrie 2015