Viața asta-i o himeră dintr-o eră secundară

Te-am iubit cu toată iarna, te-am iubit cu toată vara,
cu toată magia lumii învățată pe de-a rost, 
te-am iubit cu tot pământul, te-am iubit cu toată marea,
când mi-ai navigat prin sânge, când în sânge n-ai mai fost.

Aveam aripi de lumină și zburam printre planete,
cosmosul era pretextul înfloririlor de mai,
mă priveau ca pe-o minune enigmatice comete
și te ascundeai în mine, erai colțul meu de rai.

Nu credeam să vină ziua când apelului de seară
voi răspunde ca o umbră că sunt singurul prezent, 
viața asta-i o himeră dintr-o eră secundară,
timpul își îndoaie ora și se scurge-n mine lent.

Car poverile în suflet ca un rob cu ochii sparți
și-n ferestrele uitării cresc aceleași frunze moarte, 
tremură oglinda minții însetată de talanți
în ecoul spaimei mele plânge-un cântec de departe.

Nu se stinge rugul care s-a aprins de bunăvoie
în vâltoarea răstignită a tristeților din gând, 
suntem călători pe arca unui timp răpus de Noe
prin fereastra amintirii fluturii-au zburat plângând.

Te-am iubit definitiv ca-ntr-un film fără final,
interzis de regii lumii de-a fi difuzat pe post,
suflă-n mine, lună nouă, că-n destinul infernal
te-am iubit ca pe un înger care parcă nici n-a fost

Te-am iubit ca pe-o nălucă strânsă-n copcile stelare,
viața noastră-i un poem inventat de Tristan Tzara,
țăndări facă-se oglinda cerului strivit de mare,
te-am iubit cu toată iarna, te-am iubit cu toată vara...


23 decembrie 2015