Iubita mea de rouă și azbest

Nu mai știu cum se-nvârte planeta
nu mai știu în care parte ești
dar mi se pare că-n mine racheta
amerizează din ochii tăi nelumești

Ți-am fost înger și demon de lut
ți-am desenat aripi albastre de înger
deși mă durea tăcerea,-am tăcut
când ai evadat din iadul nesincer

Ți-am arătat cărarea spre tine
lumina ce-ți desena chipul frumos
te-am recroit din nisip și ruine
ți-am sărutat și ultimul os

M-ai ajutat să merg mai departe
când timpul în mine părea scufundat
nu ne desparte sigur nicio moarte
nevăzutul în sfori de fum ne-a legat

Mi-ai luat din spate poverile lumii
și prin secundă am putut să plutesc
ca o pasăre ucisă de zbaterea lunii
iubita mea de rouă și azbest

Pe această planetă cu reguli confuze
ne e teamă perpetuă că se-ntâmplă ceva
ce n-ar fi pe placul omenirii obtuze
dar noi vom zbura împreună cândva

Și nu poți să fii, fără mine, întreagă
și unde ești pradă acolo-s și eu
la jugul destinului or să tragă
îngeri zdrobiți în colții de leu

Că nu-i pentru noi desfrunzirea
amintirea-i strivită de cer
o singură dată ne-nsoțește iubirea
pe urmă ești hologramă de ger

Nu pot să îți spun bun-rămas
deși te-a furat o cometă ciudată
pe rugul pe care îngerii-au ars
soarele nu s-a stins niciodată

Ne vom găsi cumva în altă viață
cu alte reguli și-alte întâmplări
eu sunt statuia exilată-n gheață
topind irealele îndepărtări

E o insulă pe undeva prin eter
unde-am să naufragiez din vis
printre epave scurse din mister
ne-om revedea într-un film interzis

N-or să mai fie poveri, desfrunzirea
m-a ajutat ca un gând să plutesc
tu ai fost magia, lumina, iubirea
iubita mea de rouă și azbest


4 decembrie 2015