Mistrețul cu mustăți de argint

Un snob din neant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de damă trecea
Croindu-și cu greu prin finanțe cărarea
cânta dintr-un flaut jegos și zicea:

-Veniți să vânăm în desuuri pătrunse
mistrețul cu mustăți de argint, prea-sfătos,
ce zilnic își schimbă în conturi ascunse
dolarul și lira și leul fricos

-Stăpâne, ziceau servitorii cu coarne,
mistrețul acela deja-i pe aici
Mai bine s-abatem vânatul cu goarne
spre tufe în care dorm fufele mici

Dar snobul trecea în Merțan înainte,
privea printre gene atent la putori
săltând din culcuș o bucată fierbinte
spre Porsche ce râde cu ochi sclipitori

Sub fagi el dădu cuvertura-ntr-o parte:
-Priviți cum ne cheamă făcându-ne  semn
mistrețul cu mustăți căznindu-se foarte
veniți să-l lovim cu-n penis de lemn!

-Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea un reporter privindu-l umil
Dar el răspundea întorcându-se: Taci...
Și apa sclipea le nebunul senil

Sub sâni el zărea ciudate alaiuri
-Priviți cum pufnește și scurmă stingher
mistrețul cu mustăți de argint, peste fraieri,
veniți să-l lovim cu-n penis de fier!

-Stăpâne, e iarba ce-o tragi de pe craci,
 zicea servitorul rânjind ca un bou.
Dar el răspundea întorcându-se:-Taci...
Și iarba-i intra în nară din nou

Sub brazi, el striga, bunghindu-se-n creste:
-Priviți unde-și află odihnă și loc
mistrețul cu mustăți și fără neveste,
veniți să-l lovim cu-n penis de foc!

-Stăpâne, e luna lucind printre craci,
zicea servitorul cu glasul umil
Dar el răspundea întorcându-se: -Taci...
Și rânjea fasolea flocosul senil

Dar vai! dintre gonacii sadici ai morții
cum sta în desiș, de averi cocoșat,
veni un gradat uriaș și cu colții
îl trase de gușă-n trecutul roșcat

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge
oprind vânătoarea godacului meu?
Ce temere neagră în trup îmi ajunge
de-mi sună alarma la ceainic mereu?

-Mărite, mistrețul cu mustăți ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, dintre craci
Ascultă cum latră cotoarbe gonindu-l
Senilul răspunde întorcându-se: -Taci...

Mai bine ia goarna și sună la știri
anunțând înc-odată izbânda
Am ucis cu sadicii zbiri
vânatul din codru, întoarce oglinda

că-mi pare trecută spre Balc
o turmă de curve și reci carnivori
Dă-mi pudra aceea de talc
și-ai grijă să nu mă omori

-Stăpâne, mustățile tale de-argint
sunt trofeul dorit de petarde
Se aud focuri de armă, nu mint,
mai bine pe dată te-ai rade

-Rumâne nebun, cu vorba în pripă,
nu mai știi cine ești, nici ce faci!
Am să-ți smulg penele din aripă...
DNA-u-i aici? Să fugim! Ăștia-s draci...


19 decembrie 2015