S-a stins lumina-n vechiul cartier
prin mine însumi bâjbâi ca un orb
aștept să-mi smulgă sufletul un corb
să nu mă mai găsească nimeni, nicăieri
Nu mai răspunde gândul la apel
răpus de atâtea false ipoteze
nu pot să îmi închid în paranteze
ce-a mai rămas din spaima de tunel
prin care am trecut ținându-ne de mână
scăpați o clipă dintre fălci de ger
s-ar fi găsit și pentru noi un cer
în care tu să fii o superlună
Și poate atunci am fi știut exact
ce-nseamnă-n altă eră absolutul
am fi-ngropat în nevăzut trecutul
și demonii de beznă în neant
Dar nu se mai întorc ninsorile de ieri
călcate în picioare de copii
de-un milion de ani tot întârzii
și nu te mai găsesc în mine, nicăieri
5 decembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu