Linia orizontului are ușa îngustă

Trece timpul prin noi ca un glonț,
ne sfâșie trupul, sângele, 
ne duc întristările-n clonț
și se zbate-n iluzii, meningele.

Ne pierdem în tăceri de granit,
ne-încuie-n depărtări privirile,
uităm prea ușor ce-am iubit
și-am vrea să schimbăm amintirile.

Ne risipim dumnezeirea în orgolii,
fiare hepatice ce-și ascut colții,
becarii înhață samavolnic bemolii
și ne trezim abia în pragul morții

că n-am ales magia înlunării,
în compromisuri visele s-au frânt,
și ne predăm în brațele clonării
da-i prea târziu, ne-am risipit în vânt

Că timpul a trecut prin noi ca un glonț,
ca o cale ferată prin pustă,
sufletu-abia-și duce timpul în clonț
și linia orizontului are ușa îngustă...


31 decembrie 2015