Colind de țară

Vine iarna ca un mesager,
Ceru-și ninge stelele în brazi,
Se aude-n inimi leru-i ler,
Țara mea, de ce ești tristă azi?

Ce te doare de nu mai zâmbești?
Ce te-apasă de nu îmi răspunzi?
Aș dori să îți mai spun povești
Dar în tine, tragică, te-ascunzi.

Ești răpusă de tristeți de jar,
Fiii tăi sunt umbre prin străini,
Gustul pâinii negre e amar
Și-ți plesnesc de sete rădăcini.

Ce frumoasă ești, tu, țara mea!
Ca o lampă într-o noapte cruntă.
Ești aroma dulce de cafea.
Ești mireasa ce-a murit la nuntă.

Ce-au făcut cu tine, ticăloșii?
Te-au vândut la târgul planetar.
Plâng de deznădejde albatroșii,
Țara mea zidită din amar.

Vin din hrubele pierdute-n suflet,
Sărbătorile cu pâine și cu vin.
Mai zvâcnește-n sânge un răsunet.
Să cântăm, poate ieșim din chin!

S-ascultăm copiii ce-ți aduc
Raiul regăsirii înapoi,
S-a-ncuiat în depărtări un cuc,
Dumnezeu e lacătul din noi.

Să aprindem flacăra iubirii,
Iarna să se-nchidă-n propriul rug,
Țara mea, pe pragul nemuririi
Te colind prin mine ca un plug,

Să răstorn o brazdă de țărână
Peste grâul ce nu s-a născut,
Țara mea, vreau să te iau de mână
Și să te iubesc de la-nceput.

Parcă azi ți-e teamă, ești sfioasă
Și îți tremură privirea de măiastră,
Ce te doare, țara mea frumoasă?
Ce-ați făcut, români, cu Mama voastră?

Hai, te rog, să nu-ți mai fie frică,
Rostul nostru e să-ți fie bine,
Din pământ privirea ți-o ridică
Și-mblânzește viscolul din mine... 


9 decembrie 2015