Unii, care se duc la biserică doar ca să fure ce-a mai rămas în cutia milei după ce a fost scotocită de popi, se bat cu pumnii în piepturile tăbăcite de tutun de contrabandă că și ciomăgeala ar fi sport. Adică, vezi Doamne!, dacă bagi doi nătăfleți pescuiți de prin cârciumile insalubre într-o cușcă și-i îndemni să se ia la poceală până când ajung cu o jumătate de picior în groapă, speriații ăia or să devină niște gentelmeni. Numai buni să le faci statuie și să-i mângâi pe cucuie.
Publicitatea acestor bătăi de stradă, transferate în sălile de sport, la care participă diverși intelectuali subțiri, cărora socraticii le zic bagabonți, a atins coarda subțire a telescuipătorilor contemporani cu prostia. Și nu numai coarda ci și coardele care abia așteaptă să defileze pe la întrunirile tovărășești ca să-și prezinte marfa trupească, refrigerată, semipreparată și gata despachetată. Din păcate, la școala de taici pe care au absolvit-o aceste vestale, nu le-a spus nimeni că vulgaritatea ucide tot ce este mai frumos într-o femeie: misterul.
Cu excepția sesiunilor parlamentare, la galele de caftangeală și proxenetism întâlnești cele mai disponibile curve și cei mai mulți borfași pe metrul pătrat. Pe unele le-ai mai văzut pe la tembelizor, la emisiunile culturale gen ”Cutia cu maimuțe”, pe altele le-ai depășit pe șoseaua de centură, pe unde dădeau kilometrajul peste cap.
Peștii sunt în sală, în acvariul de pe primul rând, supraveghind desfășurarea activităților obștești, expunând și prețăluind marfa și, evident, încasând biștarii. Că în lumea asta a luptelor cu bunul simț un singur lucru contează: mălaiul. Restul e golănie. Fiecare e pe cont propriu și. dacă e incapabil să se vândă, n-are decât o soluție: să se întoarcă în stradă. Unde vor face același lucru numai că e mai frig, iar paraii sunt puțini. În plus, te poate lua și potera, care nu poate înghiții cacealmale ca la Torino, unde niște ciumpalaci s-au prefăcut că sunt sportivi de superclasă și or să-i țină pe românii plecați de acasă cu sufletul la gură, după ce, inițial, îi atacaseră la portofel.
Eu, după cum bine știți, iar dacă nu știți ar cam fi timpul să băgați la cap, nu obișnuiesc să mă uit la cafteli între oameni întrucât sunt un bun creștin. Sau, cel puțin, așa mi se pare.
M-am uitat odată la un meci de-al lui Zmărăndescu în care unul îi căra pumni cu nemiluita iar, în contrapartidă, Cătălin sărea pe el și-l lua în brațe. ”Dragoste la prima vedere!”, mi-am zis neînțelegând ce se întâmplă. ”Numai de nu l-ar afla Gigi Becali că joacă în echipa adversă, că-l lasă fără servici!”
Mi-a fost milă de bodygard la cât a încasat, dar mi-a venit sufletul la loc când, la finalul ciomăgelii care-i lăsase urme adânci pe muian, a fost declarat învingător. ”Măi, să fie, ăștia premiază porumbelul păcii! Bravo lor!” Și n-am mai urmărit asemenea războaie nucleare că, spre deosebire de cei care se benoclează la trucaje ca și cum ar fi adevărate, eu simț enorm și văz monstruos!
Dar aseară mi-am încălcat jurământul de castitate vizuală și am deschis televizorul să văd și eu un meci de fotbal de prin țările în care acest termen are acoperire și pe teren. Când colo, ce să vezi?! Pe canalul de sport se băteau două muieri de parcă nimerisem la Capatos, deși n-am p(r)ostul ăsta în grilă. Astea fie erau flămânde, fie erau nemăritate că le lipsea ceva esențial de se păruiau cu atâta simț de răspundere. M-am lămurit că și distinsele parașute- care în loc să-și păstreze farmecul ca să pună ghearele pe câte un bărbat priceput la procesul tehnologic de înmuiere a cocoașei cu cobilița, în preludiu, ca ulterior, după orgasm, să procreeze - erau sportive. S-a întors lumea cu himenu-n sus, nu ne mai facem bine!
Când m-am întors de la dușul rece, că trebuia să-mi revin într-un fel, filosoful licențiat în drept, istorie și jumări de porc, Cătălin Moroșanu, un fel de Jean Constantin al ringului, le zicea fraierilor din sală că ar bate o fată. A trebuit să-mi scot apa din urechi cu tirbușonul ca să pricep că, de fapt, a bătut o fată. Măi să fie! Mă uit în ring, și nu zăresc nicio parașută. Doar într-un colț stătea tupilat, cu mâna la bostan, ca un vasluian după discoteca de sâmbătă seara, un negru de vreo 125 de kg. ”Să vezi că nebunu de Moroșanu a bătut-o pe nevastă-sa!”, mi-am zis contrariat.
Dar n-a fost așa. Cu ajutorul reluării am înțeles că sportivul dat cu cremă de ghete a considerat că, pentru banii pe care i-a luat, chiar și un pumn primit în bornău e prea mult și s-a prefăcut mort, refuzând lupta. Bravo lui, băiat descurcăreț, ca să nu zic de-a dreptul delicat, că aș eluda adevărul cu nerușinare!
Jucăria de pluș pe care i-a dat-o Moroșanu în prologul bătăii de joc numită ”Gală K1”, i s-a lipit de inimă ca marca de scrisoare și nu s-a mai dezlipit de acolo cu toate insistențele organizatorilor. În schimb, păpușica pe care i-a oferit-o lui Cătălin l-a înrăit și mai tare pe moldoveanul nostru. Că în zona asta crepusculară de lume, neoamenii nu se înmoaie decât de la o vadră de șoricioaică în sus. E singurul plocon care poate stoarce lacrimi de crocodil.
La Torino, spectatorii au plâns după bani. Și-o vor mai face ori de câte ori vor merge la șourile organizate de Eduard Irimia, un băiat care pare deștept doar pentru că profită de pe urma proștilor. Și cum în spațiul carpato-danubiano-erotic prostia e infinită și foarte apreciată, fiind catalogată drept descurcăreală, promotorul cu un trecut dubios și un prezent scandalos, va avea un viitor strălucit. Că de luptători umflați cu hamburgheri și conserve de fasole bâhâie lumea interlopă...
13 decembrie 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu