Și ne iubim în contratimp

În ziua-n care am iubit cu adevărat

am crescut atât de înalt

încât mă uitam la cerul meu 
de sus

și el se uita la mine, sedus

Cântau viorile inimii slow-ri

și moartea fugise de spaimă-n cavouri

Dintr-odată mi-au crescut aripi 

și am zburat

prin mine

deasupra unui aerodrom bombardat

Nu mă mai temeam de nimic 

eram Dumnezeu

iar ea plutea deasupra nevăzutului meu

Universul era un rinocer sugrumat

plângând pe prispa timpului
 dezarmat

Nu era nevoie de-o confirmare oficială:

eram lovit 
de-o epidemie mortală

Și nu înțelegeam 

de ce îngerii-și schimbă chipul

mi se părea o pulbere de aur nisipul

În acea zi

 marea se transformase-n femeie

și-o bântuia obsedanta idee;

să fac un cerc din cosmosul ei 
pătrat

Fiara-n secundă de dor a lătrat

Dar n-am reușit
 să transform pătratul în cerc

deși de-o mie de vieți tot încerc

Ea-i fixată-n alt secol
 cu-n ghimp

și ne iubim în contratimp...

29 noiembrie 2015