Noaptea-mi făcea disperată cu mâna
din trenul ce transportă cuci
și eu mă întrebam, ca-întotdeauna,
cine ești, de fapt, și unde te duci?
Treci clandestină prin acea gară,
bătută în cuie de-o zodie tristă,
te poartă în brațe o lună amară
pe un cer care nu mai există
Se aud trenuri plângându-și plecarea
pe căi paralele ce duc nicăieri,
latră haotic în noapte uitarea
și mâine e-un azi mai trist decât ieri
Privesc în neantul din mine cu spaimă,
inima sfâșie văzduhul întruna,
tăcerea se-ncheie la haină
și-mi face disperată cu mâna
10 decembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu