O vreme, surâsul prin lacrimă l-am întins

O vreme n-am putut să mai respir,
existența era presărată cu goluri de aer,
sufletul se prăbușise în vaier,
secundele-mi dădeau cu glaspapir.

Străzile îmi păreau nesfârșite redute
și-înaintam ca o piatră pe apă,
zeii mă foloseau pe post de otreapă,
mă sfâșiau nemiloase iluzii pierdute

M-acuzau luminile nopții fantomatice,
și-n ecou inima bântuia în sevraj.
Cerul intrase cu mine-n tangaj,
zilele se-înecau în sânge apatice.

Mă privea prin tine, ca o pasăre, marea,
nisipul umed mă juca în picioare,
și nu aveam motive să îi cer iertare,
eu doar îi ascultasem chemarea.

Încă mă privesc ochii ei din vitrină
implorând străpunși de dorinți absolutul,
dar se-ntărește-ntre secunde lutul 
și cade înserarea din hemoglobină.

O vreme am crezut c-am sfârșit căutarea
prin mine însumi după acea parte
ce mă-ncuia-n eternitate,
dar mă pândea în glasul ei, trădarea.

Într-o zi s-a topit lumina între noi,
și-ntre eternități himera s-a ascuns,
mi-a fost luat și dreptul la recurs,
înaintam abătut prin noroi.

Atunci am crezut că s-au isprăvit
căutările prin existența perfidă,
ca un vis de carbid ucis de carbidă
în golul din jur m-am tot risipit.

Acolo tristețea la mine se-nclină,
cu toate amintirile, fără motiv,
Și iarna mi-a trimis retroactiv,
cheia încuiată-n romanța meschină.

”Atât a fost...”, o simplă nebunie temporară
în care eu am vrut să fie altceva,
și ca un biet actor de cinema
am fost silit să ies din film afară.

N-o să mai joc în piesă, nu te teme!
prea concludent și des îți manifești dorința...
Te rog să-mi ierți, de data asta, elocința.
Și chiar de mă renegi o vreme

vei înțelege într-o zi anume,
răpusă de citate vagi și melodii,
de ce cărarea către tine n-o mai știi,
de ce joci singură în steaua fără nume.

Vei duce, poate, mâinile la gură,
să simți pe buze sărutări demulte,
îți vei dori ca îngerii s-asculte
povestea de iubire clar-obscură.

Sau poate nu, a fost doar un pretext
să-ți regăsești încrederea de sine,
și-am fost doar poligonul pentru tine
în care singură ți-ai dat un test.

O vreme n-am să mai citesc ziarul,
de peste tot vin numai știri bizare,
în iarna vieții mele ai fost o mare,
deși-n adâncuri mă pândea finalul.  

În vântul serii mă vor bate în nituri,
demonii nopții cu ochii bizari,
vor crește brusturii uitării amari
s-acopere iubirea din mituri.

Și nimeni n-are să te cheme,
să dai răspunsuri unor întrebări,
doar printre voluntare dezertări
vei mai vedea o umbră stranie, o vreme.

Dar în ecou, în fiecare noapte,
te vei trezi visând focul nestins,
că-n lacrima ce te striga din pleoape,
surâsul către tine l-am întins
să-ți prindă inima, dar ea a vrut să scape...

30 decembrie 2015