Pulberea amintirii spulberată de vânt

Nu există scuze pentru plecări definitive
între doi oameni care s-au iubit,
printre o mie de inventate motive
amintirile viitoare își dau delete

Prin frigul de care nevrotic ți-e teamă
se țese orizontul marilor ninsori
ecoul umbrei, la cină, te cheamă,
în brațele lui ai murit deseori

În iubire exclusă-i neputința
de-a-l privi în ochi pe celălalt,
decât să-ți renegi înlunarea, credința,
mai bine statuie uitată-n bazalt

Lașitatea dictează-n momente de spaimă
încotro să te-ndrepți renunțând la cuvânt,
vei duce cu tine prin cosmos o taină,
pulberea amintirii spulberată de vânt

Te vei sparge ca un glonț în oglindă,
căutându-ți  perechea absentă,
privirea înapoi ai dori să se-ntindă,
să străbată secunda în moarte latentă 

Și-n mirarea de piatră și sare,
când inima neagră se-ntoarce din morți,
corabia ruptă din sufletul-mare
va găsi din mine, în tine, bucăți

Și va dori să dramatic să le recompună
și să mă-ntrebe tardiv: ce mai faci?
să poți să-mi ei holograma de mână
prin lumina pierdută din câmpul cu maci

Dar amintirile viitoare s-au frânt
de lașități,  minciuni și recidive, 
toți macii s-au împrăștiat în vânt
răpuși de evadari definitive


10 decembrie 2015