Până m-am pierdut

Trece peste noi pământul

șarpe nemilos

eu sunt roua, tu ești vântul

ce-mi plânge în os

Oare de ce se întâmplă

marile trădări

viața nu-i o farsă simplă 

decât uneori

Când ne cad de veghe gânduri

arse în furnal

pâinea se mănâncă rânduri

sufletu-i hamal

Care duce și tot duce

trupul de granit

către singura răscruce

unde a murit

chiar speranța cu decorul

care-o însoțea

răstignit pe cruce dorul

nu va mai putea

să agațe visul sacru

de un colț de cer

vinul este tot mai acru

și mai efemer

ori de câte ori în cană

stelele clipesc

inima este o rană

fiindcă te iubesc

Universul mă privește

cu genunchii rupți

sufletul la loc îți crește

dacă știi să lupți

Pentru această aparență

mulțumesc frumos

nu cerșesc deloc clemență

sunt un chiparos

peste care bate vântul

cuiele albastre

trece nemilos cuvântul

prin visele noastre

Și-n lumina din perfuzii

ninsă din trecut

mi-am amanetat iluzii

până m-am pierdut

19 decembrie 2015