Cele două vieți

Trăiesc o viață pe-aici pe pământ
printre oameni cu fețe posomorâte,
îmi fac temele în fiecare zi
și mă străbat trasee mohorâte

Mă ciocnesc de civilizație ca de-un zid
omizi scabroase îmi intră în sânge,
și-mi zâmbește perfid
un copac ce-n brațe mă strânge

Devin o frunză fără clorofilă,
ruptă din sine de vânt,
câteodată de mine mi-e milă
și mă-nchid în cuvânt

Și-adorm răstignit de iluzii
ca păianjenul evadat din paiață,
legat de un zeu la perfuzii
mă-ntorc în serafica viață

E viața din vis. Acolo-s cu tine
și plutesc prin mine ușor,
te-am inventat ca pe-un viscol
de care și iernii i-e dor

Mă rătăcesc între lumi paralele
pradă drumului stins,
uneori am coșmaruri
când dispari din vis, dinadins

Aprinde o candelă de zăpadă,
pune-o în vântul timpului meu,
sufletul meu o s-o vadă
Și roagă-l pe Dumnezeu

să mă lase doar o secundă,
cea mai firavă dintre ele,
să te privesc, să te ating,
să ne amestecăm prin praful de stele

Să desenez o inimă pe cer,
inima ta de ciocolată,
să nu-mi mai fie niciodată ger
și să nu mă trezesc niciodată

24 aprilie 2016