Doamne, dă-mi în inimă o gaură cu-n dorn

Doamne, dă-mi în inimă o gaură cu-n dorn,
să se scurgă din mine otrava
în brațele nopții s-adorm,
marea să-mi îngroape în adâncuri epava

Sunt atâtea furtuni priponite de vânt,
se îneacă sufletu-n lacrimi amare,
de când îmi caut ca un rob, pe pământ,
umbra mea de mirare și sare

Uneori mi se pare că mi-am regăsit
perechea pierdută-n uitări de smarald,
dar mă izbesc tăceri de granit
și-n neantul din jur ca o lacrimă ard

Coincidențe stranii mă poartă înapoi
în lumea care n-a fost și nici nu există,
sunt singurul ceas ce se-mparte la doi
strivindu-și secunda sublimă și tristă

Nu mai pot întoarce de nicăieri
ceea ce poate n-a fost niciodată,
ziua de mâine-i mai tristă ca ieri,
am visat că am fost iubit câteodată

Dar urmele pașilor ei prin sufletul meu
nu se văd, i-a șters la plecare,
m-a luat de mână într-o zi, Dumnezeu
și mi-a dat voie să mă înec în uitare

Iar marea mi-a băut ca pe-o vodcă otrava,
de zborul meu se-agață un suflet olog,
țărmul refuză să-mi strivească epava
dusă în cârcă de bietul meu inorog


28 aprilie 2016