Strivită de înserarea inimii, amară
Umbra stăruie să-mi spună ceva, dar duce cu ea o povară
E povara plecării absurde
Urlă durerile mele înhățate de tundre
Că nu era cazul din mine să plece
Când pasărea-spin prin sânge îmi trece
Mi-amintesc cum cântam ca un zeu la chitară
Venirea ta, dar tu te-ncuiaseși în seară
Atât de mult ți-ai dorit să fii falsă
Că toată otrava uitării în mine se varsă
M-aș preface în timp și-n ceas m-aș opri
Să nu te mai pot vreodată iubi
11-12 aprilie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu