luni, 11 aprilie 2016

Elegia umbrei fără trup

Umbra mea rătăcea fără trup,
se pierduse de mine
O bătea-n cuie vântul
printre hemoglobine

Nu-i ajungeau toate mările,
nici deșertul,
aspira depărtările
căutându-și prezentul

Și-n toată existența diformă
i se zbăteau pașii prin văzduhul murdar,
căutându-și o formă
din avatar

Rătăcea fără trup,
fără ochi-o cetate-n ruine!
Umbra mea înghițise neantul. 
Te înghițise pe tine


11 aprilie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu