joi, 28 aprilie 2016

Ne va ascunde timpul în arcele de ceas


N-am să te caut, sigur, niciodată,
planeta ta e interzisă minții mele,
adresa inimii predestinată
e îngropată-n praful altei stele


Nu ne-om ciocni ca aștri, în vecie,
la târgul de iluzii nici nu vom mai fi,
n-o să mă minți și n-o să-mi fie mie
durerea că la ora promisă n-ai să vii

Ne va ascunde timpul în arcele de ceas,
s-o caria iubirea de-atâtea făr*delegi
drumul de unul singur, atât a mai rămas,
și, poate, niciodată, n-ai să înțelegi

c-ai fost eternitate-n altă emisferă,
în care îngeri palizi te dezmierdau în transă,
și-ai preferat secunda din viața efemeră,
iubirea absolută nu are-a doua șansă

Și n-am să te mai caut vreodată în cuvinte,
ai stins de bunăvoie nescrisele iubiri,
dincolo de iluzii te-ai strecurat în minte,
mi-ai interzis și dreptul de-a fi în amintiri

19 aprilie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu