Nu era ea

Timpul și-a tras perdelele peste nesfârșirea

în care de teamă m-am ascuns

Eram un copac și nălucirea

cu toți demonii ei m-a pătruns

Nu înțelegeam viscolele ce-mi intraseră-n sânge

mușcând din zdrențele inimii izgonite demult

Nu înțelegeam de ce sufletu-mi plânge

și de ce refuz să-l ascult

Se părea că-s în plus pe planetă,

umbra-mi fugise ca un glonț în ecou,

căutam disperat aceeași cometă

să mă ducă la ea în halou

Și-ntr-o zi navigând ca Ulise

pe mările încuiate în sud,

am căzut peste mine din vise

și-am crezut că tu taci și din nou te aud

Dar a fost impresia falsă

a celui ce caută prin timpul pierdut

cenușa iubirii ce-n uitare se varsă

Și-atunci amintirea și mai tare-a durut

Dincolo de ușa închisă cu zgomot

un om de zăpadă deșertul intrigă

Se-aude cum bate în dungă un clopot

e clopotul care din mine te strigă

Am dat la o parte hotarul de ceață,
neantul deversat în inima mea,

și-am strigat ca-n ultima viață...

Mi-a răspuns cineva: dar nu era ea

11 aprilie 2016