sâmbătă, 30 aprilie 2016

Ca un înger de zăpadă ce plânge (JTL FOREVER)

Faci parte din carnea mea, mi-ai pătruns în sânge,
timpul meu s-a topit sub sărutările tale,
ți-aud trupul de rouă cum strigă
sub povara dorinței fatale

Știu că mâine nu există,
l-a ucis lașitatea de ieri,
dar niciodată n-am să merg pe pământ fără tine,
ești în mine, chiar dacă nu te văd nicăieri

N-o să mai scrie nimeni pe inimă cu vise absolute,
Jtl forever,
deși așa este și așa va fi,
câtă vreme ne leagă-n sfori această viață
pe care n-o mai putem defini

Faci parte din aerul meu, te respir adânc,
ești lumina ce-mi pulsează în sânge,
te voi iubi întotdeauna
ca un înger de zăpadă ce plânge


30 aprilie 2016


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu