Elegia sălii de așteptare

În sala de-așteptare-a vieții mele
toți călătorii au murit demult,
marșul funebru-n suflet îl ascult,
hamali în doliu cară gânduri grele

Nu mai sosește niciun tren fugar
să-mi calce inima, s-o taie,
se-aprinde-n noapte ultima văpaie
și râde luna înmuiată-n var

Se face ultima strigare,
dar nu răspunde nimeni la apel,
se crapă în retină un crenel
prin care curg popoarele barbare

Și se întorc cocorii, și ascult
cum depărtarea o sugrumă-n stele,
în sala de-așteptare-a vieții mele
iubirile s-au încuiat demult

18 aprilie 2016