duminică, 10 aprilie 2016

FRANCEJILOR, VENIM, MÂNCA-V-AȘ BUȘONUL!

        Ați auzit de francezi? Dar de franțuzoaice? Desigur, în fiecare zi: ”Dă și mie un leu de-o pâine, trăi-ți-ar franțuzoaica!” Bine, acum și a patra doamnă a țării, madame Cioloș, provine din țara lui Voltaire, Brâncuși și Eugen Ionescu, și e simpatică rău. Nu mai vorbim că și mama lui Mădălin Voicu găvărea franțuzeștilea, în ciuda originilor evreiești. Și cânta pe românește ori de câte ori marele violonist Ion Voicu, interpreta sub clar de lună, pe o singură coardă, hitul ”M-am născut într-un salcâm...”, de cădea Mădălin din cuibul dragostei apocaliptice drept în bostan. Asta explică multe... 
        Cred că v-ați prins deja că am o părere beton despre urmașii lui Platini și Zidane, mai ales că, la un moment dat, aveau pe aici un ambasador care pe la sindrofii cădea blană din senin. Comunicatele ambasadei ziceau că de vină era soarele, dar musiu trăgea tare la măseaua de minte. Să-i fie de bine, mai ales că-l luau gărzile patriotice de mânerul burții și-l transportau în cele mai bune condiții la domiciliu.
        În rest, francezii s-au dovedit foarte prietenoși cu românii.  Când am avut meci de fotbal cu ei, în dreptul României au pus pe afiș un violonist cu pălărie, care poseda o frână de muci model Miron Mitrea dinainte de marea năpârlire. Acum nu știu dacă au orbul găinilor sau pur și simplu sunt ai dracului, cert este că nu vor să vadă diferențele dintre români și țigani. Nici măcar pe terenul de tenis.          O proastă de-a lor, cu nume mai degrabă de sorginte latino-americană, Garcia și nu mai știu cum, a făcut-o țigancă pe Irina Begu. Un pic de dreptate avea să fie supărată că a noastră a bătut-o pe apucată de i-a sunat apa distilată în cap. Și n-a păruit-o ca țigăncile, n-a târât-o prin praful căzut din nas, ci a lucrat-o metodic, cu reverul și lungul de linie. În loc să recunoască faptul că mai are de învățat poziții noi, arzoaica și-a ridicat fustele în cap și a trecut intempestiv la contre orale. A noastră s-a făcut că n-aude, ba, mai mult, ulterior, a negat incidentul punându-se batista pe țambalul Internetului. Caz clasat, francezii sunt iar frații noștri de gintă latină, care l-au dat lumii pe Louis de Funes, iar câinilor pe Brigitte Bardot. 
       Asta până la vară când ne-or primi cu ocări prelungite și sare pe răni. Ceea ce nu-l va împiedica pe generalul de operetă Anghel Iordănescu, erou al bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Los Angeles, să ocupe Parisul. După care îl va apăra până la ultima picătură de energie, fără să irosească niciun cartuș, folosind sistemul care l-a consacrat, cu Tătărușanu și zece fundași pe linia porții. 
       Francezilor, venim, mânca-v-aș bușonul! Și poate de data asta veți face diferența dintre români și vrednicii culegători de portofele.


editorial ARENA BUZOIANĂ
9 aprilie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu