Trăim de două ori diferența inimii noastre
dacă întârziem în viața promisă,
umbrele îmbrăcate în vise albastre
se-ngroapă-n tăcerea de clisă
Nici nu mai știu cum arăți, nici ce faci,
dacă îngerii-mi te mai țin de mână pe stradă,
nu ești nicăieri și-n neant mă prefaci
ca o pasăre însetată de pradă
Sunt peste tot, sunt strigătul viu
al nopții tocate de tine cu barda de fier,
dacă traversezi imensul pustiu
poți ajunge la mine, în cer
Dar nu mai ai aripi de împrumut
și-ai să cazi ca o lună în mare,
renunțând la viitor și trecut
trăim veșnicia-n eroare
29 aprilie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu