Spre seară mi-am găsit sfârșitul

Un vânt năpraznic trecea prin mine,
neantul mă înghițea nemilos,
din universuri paralele, străine,
așteptam să coboare un înger frumos

Dar fiara complota și izbea
în inimă, cu ploaie, cu vânt,
să n-ajung la timp, pe o stea,
și să-mi cazi din cer pe pământ

Mi-era teamă că n-am să fiu acolo,
să te prind în brațe de ger,
să trecem împreună dincolo,
în raiul meu efemer

Ne-am găsit ca doi impostori
invocând pătimaș nemurirea,
erai cea mai frumoasă dintre călători,
mult mai frumoasă te făcea iubirea

Și am luat noaptea la rând
ca doi travestiți din poeme,
ai fi vrut să-mi cazi în suflet curând
și n-aveai de ce te mai teme

În suflet te-ai strecurat, ca marea pe țărm,
și de inimă cu-n surâs te-ai lipit,
te visez când de spaimă adorm,
și ce mult, în alt veac, ne-am iubit

N-aș fi vrut să mai pleci nicăieri
ți-aș fi fost așternutul fatal,
strivită de lumini și plăceri,
ai fugit înainte de visul final

Peste-o secundă de rouă și foc,
am vrut să-ți spun din nou că mi-e dor,
dar nu mai erai aceeași deloc,
o umbră-ți intrase-n decor

Din magica noastră zdrobire,
nu-ți mai rămăsese mărturie pe chip,
decât un surâs împietrit de iubire
și sufletul meu transformat în nisip

Și m-ai trecut cu-n zâmbet crud
de la extaz la agonie cruntă,
și astăzi parcă mai aud
chemări de bocitoare după nuntă

Și în aceeași zi de chihlimbar
mi-ai strecurat în inimă argintul,
deși în zori te beam dintr-un pahar
spre seară mi-am găsit sfârșitul


17 aprilie 2016