Trece peste mine trenul perfid
își înfige șinele în carotidă
carnea mea de rouă și carbid
e un inutil hibrid
dintre un atlant și-o atlantidă
Cât de simplu totul ar fi fost
dac-am înțelege că iubirea
nu-i minciună spusă fără rost
ca și cum îngeru-ar fi un prost
și n-ar ști ce este nemurirea
Iar secretele închise-n crusta lor
ca să nu îți tulbure mirarea
vor ucide în final, ușor
tocmai sufletul de care-ți este dor
și vor declanșa, ca un blestem, uitarea
Căci iubirea e sinceritate
chiar de doare uneori cuvântul
este prima lege dintre toate
e-o fărâmă de eternitate
ce n-o poate înghiți pământul
Ca un far pe țărm, comunicarea
luminează nopți adânci de lut
când vorbești ți se deschide zarea
și aievea e din nou visarea
de a fi împreună Absolut
Dar adesea ochii tăi sunt prinși
de o viperă astmatică, perfidă
și atunci cocorii nopții stinși
cântă melodii de oameni ninși
ca să-mi fii postumă atlantidă
21 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu