Fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea este primul domn al Moldovei proclamat în Polonia, la Tremobowla. Intră în țară cam nervos, îl învinge pe concurentul Joldea pe care îl lasă fără nas, ca să nu mai umble cu el pe sus și-l trimite obligat-forțat la mănăstire. După care, ca să nu-și iasă din mână, îi căsăpește pe Negrilă, portarul Sucevei, pe care-l suspecta de blat, și pe Lupul, căruia i-a dat cu pădurea-n cap. Sau i-a aruncat capul în pădure, nu mai știu exact, sursele istorice sunt cam neclare.
La început are relații bunicele cu Polonia și cu Înalta Poartă, iar imperialilor le zice, la mișto, că el este principele Daciei și, citez cu oarecare frică, ”știu că nu puteți sta împotriva mea”, așa că redobândește Ciceul și Cetatea de Baltă. Influențat de facebook și de alte mijloace de propagandă pseudo-religioase, îi persecută pe reformații armeni și sași spre bucuria colegului meu, cronicarul Azarie, care scria, bombastic, că ”s-a stins tăciunele cu fum al necredinței”,și multe altele care până și pe mine mă fac să roșesc de plăcere.
A ctitorit mănăstirea de la Slatina, dar n-a fost atent la un aventurier de înaltă clasă, numit, până la urmă, Despot-Vodă (1561-1563), care, după ce a umblat cu lugu-lugu pe lângă Doamna Ruxandra, i-a tras preșul de sub picioare, l-a învins la Verbia și l-a alungat de la putere cu largul concurs al boierilor trădători. Despot, care era ”mai alunecos și mai subtil ca un șarpe”, se autointitulează ”părintele patriei, răzbunătorul și apărătorul patriei”, că tot avea el de gând să cucerească Constantinopolul, pe care-l considera moștenire de familie. I-a nemulțumit pe toți moldovenii prin impozitul de un galben pe familie, prin încurajarea protestanților și, mai ales, prin înființarea unei școli superioare la Cotnari. Auzi la el, școală în Moldova!!!
Prin urmare, hatmanul Ștefan Tomșa îl ucide personal cu buzduganul neimpresionându-l deloc apariția lui teatrală cu toate hainele de fițe la purtător, însă nu înainte de a-l prinde și pe pretendentul Dimitrie Wiszniewiecki, urmaș de-al lui Ștefan cel Mare printr-o fiică de-a acestuia, și a-l trimite plocon la Stambul.
Alexandru Lăpușneanu (1564-1568) se întoarce, dar este respins de Ștefan Tomșa care-i transmite, cu delicatețe moldovenească , că ”țara nu-l vrea”. Lăpușneanu însă, care era gargaragiu de profesie, după cum îl știe toată lumea din filmul Malvinei Urșianu, avea replica în gușă: ”Dacă nu mă vrea țara, eu îi vreau pe dânșii, și de nu mă iubesc, eu îi iubesc pe dânșii, și tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie”
Tătarii atacă Moldova, boierii trec de partea lui Lăpușneanu, iar Tomșa se retrage în Polonia împreună cu postelnicul Veveriță, vornicul Moțoc și spătarul Spangioc. Acolo altă belea; este acuzat de moartea lui Wiszniewecki și executat, împreună cu tovarășii săi de complot. După cum lesne se poate observa, printre ei se afla și Moțoc, al cărui deces Negruzzi îl plasase în alte circumstanțe, nicidecum sub securea bine ascuțită a călăului din Liov. Vrăjeală de romantic cu capsa pusă...Să nu mai puneți botu la așa ceva, că nu mai înțelegeți nimic din istoria noastră atât de palpitantă...
La Suceava, Lăpușneanu ucide între 12 și 60 de boieri, cifrele oscilează în funcție de cine a numărat capetele, ca să nu mai hiclenească. Are relații proaste cu Transilvania și cu Polonia până la moartea sa, survenită în 1568, din cauza unei boli de ochi. Adică nu-și vedea bine dușmanii, dar nici ei pe el, d-aia se zice, în necunoștință de cauză, că l-ar fi otrăvit prin intermediul soției, care îi dăruise nu mai puțin de 13 copii, 6 băieți și 7 fete, pe lângă cei pe care-i avea nelegitimi, cunoscuți de noi ca niște cai breji, Aron Tiranul și Petre Cazacul, și despre care o să auziți câte ceva mai la vale.
Intriga otrăvirii nu se leagă deși, la un moment dat, din ordinul lui fusese sugrumată soacră-sa. Poate d-aia s-a călugărit la finalul vieții sub numele de Pahomie, pentru că uciderea sistematică a boierilor nu era un motiv serios de a o lua pe calea bisericii întrucât Lăpușneanu n-a retezat mai multe capete încușmate decât alții, iar în timpul său Moldova n-a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte.
I-a urmat la domnie fiul său Bogdan Lăpușneanu (1568-1572), în vârstă de 15 ani. Deși plin de calități, a fost înlăturat după nici patru ani de Ion Vodă cel Viteaz (1572-1574), fost negustor de pietre prețioase, fiu nelegitim al lui Ștefăniță cu o armeancă. După o încercare nereușită de a-și relua domnia, Bogdan pune ochii pe-o trufanda și se căsătorește la Moscova de unde nu se va mai întoarce niciodată.
Ion Vodă, când nu se conversa în turcă ori polonă, trăgea câte-un tun după el prin noroaie, ca la Cahul, ca să nu i se atrofieze mușchii de atâta huzur domnesc, și-i sprijinea pe răzeși, fiind foarte iubit de această categorie socială, care trăia bine mersi pe picioarele ei, refuzând ajutoarele sociale și alocațiile pentru copii întrucât ei nu erau cerșetori iar pomană guvernamentală nu primeau. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical într Prut și Carpații Orientali, că atât a mai rămas din Moldova.
Ca și ceilalți predecesori și el își face intrarea în scenă omorând niște hicleni, printre care și pe Ionașco Sbierea, la 6 aprilie 1572, taman de Paște. Ca să-și pună popimea-n cap confiscă satele mănăstirești și ca să-i intrige pe polonezi bate o monedă proprie de aramă pentru ca negustorii moldoveni să nu mai fie înșelați la casele de schimb valutar de sub șa.
Se opune dublării haraciului și-i învinge pe frații Petru Șchiopul și Alexandru al II-lea Mircea, domnul Valahiei, în bătălia de la Jiliște. Își continuă distracția în Valahia, unde-l impune pe Vintilă, care însă este ucis rapid de boieri, pradă Brăila și Tighina și, împreună cu cei 1200 de mercenari cazaci, învinge mai multe armate turcești.
Înaintea confruntării decisive din 10 iunie 1574, care picase într-o joi, hatmanul Eremia este cumpărat de Petru Șchiopul cu 30.000 de galbeni și-n momentul declanșării ostilităților (30.000 de moldoveni și cazaci contra a 60.000 de turci) trece de partea otomanilor. Aceștia însă îi pun pe trădători în prima linie și sunt măcelăriți. Retras pe dealul întărit de la Roșcani, Ion Vodă este nevoit să se predea din cauza setei, dar numai după ce primește asigurări ferme că va fi dus în fața sultanului, iar ostașii săi vor fi sloboziți (14 iunie 1574). După câteva ore de acuze, în cort, comandantul Cighaleg-Zade-Iusuf l-a lovit cu hangerul iar ienicerii i-au tăiat capul. Ca bonus, i-au legat trupul de patru cămile care aveau treabă în direcții diferite. Moldovenii sunt uciși și ei iar dintre cazaci doar comandantul Sviercevski și 12 tovarăși vor fi răscumpărați.
A avut două neveste, pe Maria, fiica cneazului Semion de Rostov, cu care a avut un fiu, Petru, și pe Marica Huru care-i va supraviețui 60 de ani. Asta da infidelitate...Doar fiul său nelegitim, Ștefan Surdul, va ajunge domn.
I-a urmat Petru Șchiopul, cu două domnii (1574-1579/ 1582-1591), care era ”nebețiv, necurvar, nelacom, nerăsăpitoriu” și care ”nu ieșea din sfatul boierilor”. Ce naiba caută ăsta în Moldova cu-n asemenea c.v? s-a întrebat Nicoară Potcoavă care-l deposedează de putere, pentru scurt timp, în 1577, fiind pus și el cu botul pe labele de la picioare de regele polon Ștefan Bathory, care-l decapitează la Liov (16 iunie 1578), locul predilect pentru a fi scurtați de înălțime pretendenții la tronul Moldovei. Totuși, în 1579, este exilat la Alep și înlocuit cu Iancu Sasu (1579-1582), fiu nelegitim de-al lui Petru Rareș de pe vremea în care se juca de-a mama și de-a tata pe la Brașov cu o arzoaică de-și zicea Ecaterina.
Ăsta era curvar, lacom, lipsit de scrupule ( a pus zeciuiala pe boi, măsură care în Moldova era similară cu decimarea la romani) și protestant. Cu atâtea calități a ajuns și el să fie decapitat la Liov, la 28 septembrie 1582.
Se întoarce Petru Șchiopul (1582-1591) , dar, din cauza secetei cumplite combinată cu o lene proverbială, țăranii se revoltă de mai multe ori. Dar lui nici că-i păsa. A înființat, în 1583, prima fabrică de hârtie din Moldova și acceptă înlocuirea formală, în 1589, cu fiul său de cinci ani, Ștefan. Când i se cere mărirea haraciului, în 1591, își ia catrafusele și o arde în exil, pe la Viena și Bolzano, stabilindu-se la castelul Zimmerlehen, unde moare de podagră la 1 iulie 1594. A fost căsătorit cu Maria Amirali, zisă și Doamna Șchioapa, și, în secret, cu o roabă, care arăta de nu mă uita, Irina Botezata, mama fiului său Ștefan, mort la numai 18 ani. El este ctitorul Galatei, dacă ați auzit de ea, iar dacă n-ați auzit, tot aia e, important e să fiți sănătoși.
Este urmat de Aron Vodă Cel Cumplit (1591-1595) care, pentru a-și recupera milionul de galbeni cu care și-a cumpărat domnia, a pus tot felul de dări pe care le strângea cu ajutorul turcilor, lucru nemaiîntâmplat până atunci. Ca bonus, le mai viola și nevestele. Și dacă aveau fete, și fetele. Adică, viața se desfășura firesc în Moldova Evului Mediu, unde se păstrau totuși niște limite, numărul violatorilor fiind limitat de normele morale. Se răscoală sorocenii și orheienii, dar sunt învinși iar domnișorul lor, Ionașcu, este scurtat de nas și călugărit. După ce-l ucide pe albanezul Bartolomeu Brutti, mare sfetnic încă de pe vremea lui Petru Șchiopul, și pe alți boieri, este mazilit.
Ajunge domn pentru două luni Petru Cazacul care este însă învins și ucis (la Stambul), iar Aron, care oricum nu avea altă soluție, se ridică împotriva Porții, devenind vasal al lui Sigismund Bathory.
La 13 noiembrie 1594 își ucide creditorii, la fel ca Mihai Viteazul. Până la urmă este detronat de Ștefan Răzvan, comandantul gărzii ungurești, dus în Transilvania la cetate Vinti, unde moare otrăvit în anul 1597. Ștefan Răzvan, cu tată incert și mamă țigancă, conduce din aprilie până în august 1595, ca vasal al lui Sigismund Bathory, când este înlocuit de polonezi cu Ieremia Movilă (1595-1606, cu o întrerupere în 1600 din motive de Mihai Viteazul).
În timpul său ”țara era a polonilor, cetățile ale păgânilor,și trebuie să dăm bir turcilor ca înainte”. Adică era nasol. În plus, pentru prima oară, se plătește un fel de tribut polonilor, cam 28.000 de zloți, ceea ce stârnește nemulțumirea generală. Fiind sluga tuturor celor puternici, moare de moarte bună, fiind pitit la Sucevița, construită în 1584.
Acest urmaș al aprodului Purice-cel care i-a dat gloaba lui Ștefan cel Mare și s-a făcut movilă la pământ ca marele domn să încalece-a fost căsătorit cu Elisabeta Movilă, fostă Csomortany, o cotoarbă despre care vom mai avea ocazia să vorbim pentru că, locuind în Moldova, va fi și ea, până la urmă, violată. Culmea e că nu de un moldovean.. .
PROMOUȘĂN
Fraților, cred că e timpul să intre în istoria noastră Mihai Viteazul. Cum, nu știți cine-i Mihai Viteazul? Vai de capul vostru, cu cine ați făcut istoria? Cu femeia de servici? Hai că nu vă mai fierb până data viitoare: Mihai Viteazul e colegul lui Valeriu Zgonea.
6 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu