miercuri, 5 august 2015

ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (XLIV)

      
    Praleo, am buchinisit  această carte ca să știi cum să-i conduci pe valahi, că sunt firi nestatornice, își schimbă convingerile după cum bate vântul istoriei.  Nu mi-a fost ușor deși bârfitorii de profesie m-au inclus în categoria oameni de cultură.  Om de cultură o laie, poate de cultură de cânepă că, în rest, Dumnezeu cu mil, nici să scriu nu știu. Noroc cu sfătuitorul meu, călugărul Vasile, pardon,  Macarie, care se pricepe la caligrafie că altfel ciuciu carte, ciuciu învățături și nu aveai după ce te orienta în viață. Ghidul ăsta să îți intre bine în cap că în el se regăsește toată înțelepciunea pe care am câștigat-o studiind cu atenție viața domnilor dinaintea mea, asasinați cu maximă pricepere de de-alde mine. Am tras si învățămintele necesare și pun rămășag că am să decedez în patul meu. Câtă vreme ai să rămâi pe tron, sa fii demn, să nu faci compromisuri cu toți nespălații și, mai ales, să nu ieși din vorba boierilor. Daca ai ieșit, ai mierlit-o, crede-mă pe cuvânt. Când este cazul și te supără vreun demnitar care n-are sânge de oltean prin vene taie-i  capul, nu sta în cumpănă, c-altfel ți-l retează el. Eu așa am proceda,mii de tolomaci au căzut sub securea călăului  de mă și mir cum de mi-au scos istoricii de profesie vorbe ca aș fi fost un vodă blând. Abureală pentru fraieri. Fii viclean, prefă-te credincios, du-te la biserică - am construit destule, poate în mandatul tău reușești să le zugrăvești - fii popular (popular am spus, unde ți-e gândul?), arată-i valahului că te gândești la Dumnezeu, chiar dacă n-ai chef. Ia exemplu de la mandea; i-am adus rămășitele mitropolitului Nifon nu pentru ca nu mai puteam dormi de grija lor ci fiindcă, în felul ăsta, am capătat capital electoral. Mi-am creat un nou look după măcelăririle din primii ani. Și până la urmă Nifon ăsta se opusese căsătoriei lui Bogdan cu sora lui Radu cel Mare. Iar acest Bogdan era sa  mă facă de belea în timpul lui Vlad cel Tânăr. E drept că, după ce am preluat puterea, l-am schingiuit până și-a dat sufletul și m-am simțit cool. Învață ceva din toate astea, că altfel e vai și amar de tărtăcuța ta .
        Încurajează cultura chiar dacă n-o înțelegi că lumea te apreciază,  fără să știe de ce și pentru ce. Înconjoară-te de oameni vrednici care știu cum se ține sabia în teacă. Cu turcii nu are rost să te pui că, mai nou, noi valahii, suntem oameni fini, normali și n-avem timp de războaie. Plătește-le tribut și petrece-ți viața frumos, că femeile noastre sunt cele mai sexy din zonă și-ar fi  păcat sa nu beneficiezi de avantajele domniei. Acu` tu ești destul de puriu și atracția este  mare, dar te sfătuiesc s-o lași mai moale cu discotecile că-ți strici creșterea .
        Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar în jurul țării mai avem niște vecini. Nu te bate cu ei, însă fii cu ochii-n patru, că de pe acolo vin pretendenții la domnie. Nu fugi din fața lor, mergi încet și ia-o cu tine și pe mă-ta, că te-a făcut și ți-a dat ţâţă. De ce nu ți-am dat eu? Ei, asta e deja altă poveste .
       În final, am o vorbă și pentru valahi:  nu mai fiți tăntălăi! Fiți ca șoimii și vă păziți cuibușorul vostru de nebunii! Și încă ceva: nu fiți ca acea pasăre de se cheamă cuc și-și lasă ouăle să le clocească alte păsări; turci, japonezi ori ciprioți. Făceți-vă singuri treaba că-i plină țara de mănăstiri de maici și sexy cluburi.

PROMOUȘĂN

Iubite cetitorule, data viitoare te vei convinge că istoria noastră nu e numai ironică ci e de-a dreptul bășcălioasă. Dacă  pe un Radu l-a numit cel Frumos iar pe altul cel Mare, pe cel mai vrednic dintre ei l-a botezat, la mișto, de la Afumati. E corect, fratilor? În niciun caz. E ca și cum lui Adi  Năstase i-ați zice cel Frumos, lui Severin, cel Mare, iar lui măndel,  de la Șuchea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu