marți, 25 august 2015

LVII. LITORALUL PENTRU TOȚI (sec. XIV-XVI)

    Cum treci podul peste Dunăre (dacă reușești să le convingi cu ceva biștari pe amazoanele cu priviri de priveghi, așezate strategic, pentru colectarea taxei de pod, în calea năvălitorilor maneliști cu două picioare, patru roți și niciun creier, cu burțile revărsate până dinjos de capul Horn peste care tronează niște lanțuri aurii de căruță)   pe la Giurgeni-Vadu Oii,  dai de-un ținut căruia i se spune popular Dobrogea, după numele unui șmecher de-al locului. Acest ținut, amestec foarte reușit de praf și pulbere fină, mai ales în zona crepusculară a cluburilor de cocalari, a fost - și este - terenul de joacă al tuturor dirimbliilor, din timpuri imemoriale.
   Pe aici și-au făcut grecii cetăți ca să aibă unde-și petrece weekend-urile Burebista, pe aici circulă clandestin sau cu voie de la stăpânire tot felul de negustori , care mai de care mai șugubeț și mai brunet, dintre care amintim, cu inima cât un purice, pe fioroșii traficanți de porumb fiert ori pe foarte periculoșii vânzători de semințe de bostan și floarea-soarelui. Ba unii, care seamănă leit cu Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, urmașii legitimi ai lui Dapyx și Gebeleizis, își trimit nimfele travestite, cu evidente origini braziliene, să-i îndoape pe musafirii (ne)poftiți cu gogoși calde, ca să le meargă direct la lingurică și să nu uite niciodată proverbiala ospitalitate dobrogeană.  
    La marginea mării, printre năvălitorii toropiți de soare și bere la halbă, armele de apărare și contraatac predilecte ale localnicilor, aprozii strigă cât îi țin bojogii:
    -”Porumbelul de la mare este fiert între picioare”, ”Porumbelul cu sărică este bun la păsărică”, ”Luați, mâncați, ca s-aveți parte, de cea mai frumoasă moarte”, și alte porunci inventate de corporatiști pentru care marketingul audio-vizual, pas cu pas, dacă se poate direct pe burta trudiștilor, este un mod de viață din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Ca și consumul de hamsie prăjită, șaorma cu de toate, inclusiv nisip, inelușe (5 plus 1 gratis), ciorbă de burtă, baclavale, kebab, pizza, mici și topless pe burta goală.
      Și nici n-avea cum să fie altfel că-n Dobrogea s-a inventat toleranța, altminteri cum se explică puzderia de homleși care bântuie prin hoteluri insalubre și prin restaurante unde helicobacter piloris te așteaptă tupilat după tejghea să te facă la bardahan, iar munții de gunoaie sunt escaladați zilnic de halpiniștii ocazionali, cu plăcere și indiferență până și pe malul mării unde răsăritul se vede mai cool dintr-o depresiune de peturi!
    Chestia asta cu toleranța a început demult, încă înainte de 1417, că până atunci și-au făcut de cap pe aici românii, tătarii, genovezii, bizantinii și turcii, ca să nu-i mai punem la socoteală p-ăia mai vechi. Au luat-o la ștangă, ca să mă fiu cât mai fidel adevărului istoric, ca la Vaslui, adică fie pe cont propriu, fie în grupuri interetnice, ceea ce până la urmă e cam tot aia. Ba aș zice că a fost mult mai ușor decât unde zisei mai sus fiindcă în Dobrogea, mai ales în verile alea din secolele XIV-XVI, textilele nu aveau cine știe ce căutare. Cică nici nu existau vânzători ambulanți de chiloți din cauza lipsei totale a cumpărătorilor. Minciuna aia pe care negustorii au numit-o, la mișto, ”costum de baie”, nu fusese încă inventată, așa că lumea se simțea bine în pielea ei, de la Chilia și până la Vama Veche. Și ca să respectăm adevărul istoric, și mai la sud. Mult mai la sud. 
     Centura de castitate fusese desființată în urma unui referendum local provocat de rapida îmbogățire a posesorilor de polizoare electrice cu discuri vidia, iar armura medievală înfiorătoare a bărbaților era din bronz natural, care nu se lua nici cu rașpila. Prin urmare rașpilele au fost interzise printr-un decret, că după cum cred că v-ați dat seama, respectul față de legea gravitației este maxim în spațiul pontic (pușchea pe limbă, m-a luat gura pe dinainte, ca pe Grigore Într-o Ureche).
    Prin Dobrogea asta au mai făcut bătăi în nămol și Dan I, fratele lui Mircea cel Bătrân, cu Șișman al bulgarilor, din care cauză a cam decedat, ceea ce a dus la o creștere bruscă a interesului turiștilor americani pentru o zonă atât de palpitantă. Acum nu știu ce înțelegeți voi prin americani în secolul al XIV-lea, dar n-am să vă dau prea multe explicații că s-ar putea să mă-ncurc în ele și detest acest lucru, așa că vă las pe voi să vă folosiți imaginația și trec mai departe, nepăsător și aproape rece.
    Despre jupanatele din secolele anterioare v-am mai spus și dacă n-am făcut-o ar fi trebuit s-o fuck. Nu mai insist nici în legătură cu Ivanco, cu Țara Cavarnei, care se zice că ar fi fost nucleul statal al acelei zone, vă mai amintesc, ca să nu ziceți că-s neam prost, de Balica, un fel de Radu Mazăre, negăbjit de DNA, al ținutului, care s-a băgat ca musca-n lapte în conflictul dintre Paleologi și Cantacuzini, indivizi ce-și disputau supremația în Imperiul Bizantin. 
    Cei 1000 de ostași, unul mai tatuat decât altul, îmbrăcați în tricouri personalizate cu citate din filosofii în vogă, dintre care mi-au sărit în ochi, că erau mai sclipicioase, ”Vând nevastă full option, 4X4, puțin folosită, ținută în garaj”, ”N-am nevoie de Goagăl, soacră-mea le știe pe toate” și clasicul ”Mă-ta-i curvă”, erau comandați de Dobrotici. Ei, aici vroiam să ajung, la substantivul ăsta propriu și nici măcar nu-i nevoie să vă explic motivul. Cum Balica moare și el ca prostu într-o luptă cu un car alegoric, Dobrotici, aliat și cu Vlaicu Vodă (1364-1377), șmecherul din Valahia, va conduce până în 1386.
    Dar teritoriul stătulețului său nu  cuprindea  și Chilia, importantă zonă de tranzit comercial, unde ora exactă o dădeau genovezii, pe care însă îi trimite după țigări Mircea cel Bătrân prin 1403-1404, care astfel aducea sub ascultare tot litoralul, cu tot ceea ce include mai interesant acest cuvânt, de la meduze și scoici, până la toplesiste (mai rare) și nudiste (făceau cvorum non-stop). Voievodului valah îi plăcea să dea la pește la gurile Dunării care pe vremea aia nu erau cel mai mare depozit de mase plastice. Din 1465, Chilia ajunge în gheara lui Ștefan cel Mare, până în 1484 când o înhață turcii. Restul Dobrogei îl preluaseră încă din 1417, în urma unor negocieri cu săbiile pe masă, cu Mircea, dar, la început, nu se prea omorau cu administrarea ei ceea ce-l face pe Mihail I (1418-1420), fiul și urmașul lui ăl Bătrân, să se laude că-i tot a lui. Acu eu nu-mi dau seama dacă pașa de la Silistra nu l-a auzit sau s-a făcut că nu-l aude, cert este că Dobrogea trecuse sub jurisdicția lui, unde va sta 361 de ani. Cam nașpa.
    Dar la plajă au continuat să vină puhoaie de turiști, inclusiv români împrăștiați prin toată peninsula Balcanică, în adevărate insulițe de latinitate scăldate de-o mare slavă destul de turbulentă. Tot anul se ocupau cu păstoritul, cu transhumanța, așa că binemeritau și ei două-trei săptămâni de toxiinfecție alimentară luată pe bani grei direct de pe buza mării de la dughenele care se topesc de căldură odată cu turiștii. Când îi vedeau cum vin ca mieii la tăiere, șmecherii de litoral, cu șepci de marinari scăpați din naufragii îngrozitoare, în bermude fosforescente și cu definitorii papuci de plastic, aduși de negustorii pechinezi, își dădeau coate:
    -Au venit ciobanii! Hai să-i mulgem!
Și cât ai zice pește se apucau de treabă.
În secolul al XV-lea asta nu era neapărat o ironie fiindcă în Balcani, termenul de valah devenise sinonim cu cel de păstor, ceea ce unora li s-ar părea jignitor în zilele noastre, cu excepția notabilă a marelui scriitor pe pereți Gheorghe Becali, fost Gigi Becali pe vremea când se ocupa doar cu coditul oilor iar scrierea cărților o considera o boală rușinoasă. 
    Ce era nasol pentru localnici era că nu prea aveau curajul să fure de la valahii balcanici că aveau niște cutume nasoale. O lege nescrisă de-a lor, dar desenată ulterior, zicea că dacă ai hașpit un bou sau un cal, trebuie să dai înapoi șase bucăți, ca să te înveți minte. Și, evident, n-aveau de unde. Dacă boi se mai găseau, îndeosebi în grajdurile Parlamentului,cai chiar n-aveau de unde, așa că mai bine se astâmpărau.
    În timpurile noastre societatea a evoluat iar criteriile de valorizare sunt mult mai complexe. Dacă furi un singur bou  ești considerat un prost, dacă șmanglești șase ești promovat consilier local, iar de la un milion de euro în sus intri și tu în rândul lumii, poți deveni consilier al consilierului portarului unui Consiliu Județean al cărui președinte trage la aghioase la semafor din cauza oboselii care l-a doborât în timp ce se apleca asupra problemelor litoralului împreună cu Johnny Walker,credinciosul lui sfetnic.  
      În plus, dacă furi pe litoral, indiferent prin ce metodă, devii cetățean de onoare al orașului de baștină, ți se face statuie, că duci mai departe tradiția multiseculară. Dacă te pune naiba și nu șterpelești nimic, ești exclus din comunitate fiindcă pui în pericol principalul mod de existență al devoratorilor de turiști. Și asta în fericitul și puțin probabilul caz că n-ai fost ars pe rug după ce mai întâi ai fost jupuit de viu și tras temeinic în țeapă...

PROMOUȘĂN
   Hai că v-am dus și la mare, e timpul să mai și muncim. În capitolul următor o să aflați ce naiba s-a întâmplat cu Valahia după ce Mihai Viteazul și-a pierdut capul, taman la 1601, după cum am anticipat cu o precizie de orologiu, încă de pe vremea când mă jucam de-a dacii și romanii prin țărâna curții domnești de la Șuchea.

25 august 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu