Trupul mi s-a prăbușit în țărână
și s-a descompus în melci fără sânge
căutându-te, încercând să te recompună
cu-n clește de foc nevăzutul îl strânge
Și se preface în linie dreaptă, în apus
prin care pasărea Phoenix se zbate
e ținut în lanțuri agățate de sus
de roata zimțată a lumii din spate
Și izbește visul nemiloasă
de fuge gândul cu timpu-n spinare
căutând femeia de rouă, frumoasă
mă prefac în statuie de sare
Nu se mai aud clopote în văzduhul absent
au dezertat de tristețe sunetele
curge prin mirare un șarpe lent
dezlegând cerului răvășit, tunetele
Iar sufletul meu de albastru și alge
se zbate pisat de văzduh în țărână
în vis tot apusul se sparge
încercând abisul să-l prindă de mână
să apară-n oglinda destrămată un chip
care nu se schimbă la întâmplare
se văd pe cer pașii mei de nisip
pe care-i duce curcubeul în gheare
Și-același cerc timpul mi-l strânge
și-l bate în cuie un vânt de la pol
se aude tăcerea în mine cum plânge
și se îneacă neantul în sufletul gol
18 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu