Mă latră spaima ca un câine

Poate nici azi, poate nici mâine
și poate niciodată
n-ai să-nțelegi, frumoasă fată,
de ce mă latră spaima ca un câine

Și tu ai fost și eu am fost
prizonieri de lux
căci fără tine nu eram 
decât o umbră-n plus
Tu fără mine nu erai
decât o zi de post

Și te-am iubit și m-ai iubit
cu toată disperarea
și în deșert ți-am răsturnat
tărâmuri verzi și marea
Și tot neantul de granit 
la noi în brațe s-a topit


Și-n ochii tăi dumnezeiești
de azi și până mâine
eu nu mai sunt nici în povești
că din uitările lumești
mă latră ca un câine
o spaimă că tu nu mai ești...



6 august 2015