A fugit din mine disperat și Faust

Ploaie rece de sfârșit de august
îmi pătrunzi în suflet ca o ghilotină
și mi-aș vinde sufletul ca Faust
să-mi mai fie o dată înlunarea plină

Ploaie rece ca o condamnare
o sentință bruscă-a tristelor povești
nu mai are cine să ia chip de floare
și se sting în mine candele cerești

Vine această ploaie ca să mă convingă
că tristețea verii s-a-ncuibat în noi
chiar și absolutul spânzurat de-o grindă
își îneacă clipa în aceste ploi

Nu mai sunt speranțe, au murit iluzii
podul de cuvinte s-a rupt cu regret
rămân numai gânduri, palide confuzii
și o dâră falsă dintr-un timp concret

Nu pot înțelege unele trasee
ale vieții noastre înșurubate-n vis
pân la urmă însă și tu ești femeie
doar înc-o pedeapsă-a marelui proscris

Și ai stins lumina dintr-o lașitate
ce ți-a curs prin vene ca un mesager
vor rămâne numai ploile din marte
când cu disperare împărțeam un cer

Vor rămâne numai zodiile noastre
strânse laolaltă de un arc de corn
și poate și-acele dezertări albastre
când zburam prin cosmos pe un unicorn

Dar n-o să mai fie înlunarea plină
că această ploaie surghiunită-n august
plânge în orchestră ca o ghilotină
și-a fugit din mine disperat și Faust


20 august 2015