Acum să nu credeți că turcii se mulțumeau să asiste indiferenți la figurile lui Mihai ci se hotărăsc rapid să-l facă la buzunarul burții. Cu o armată de cinci-șase ori mai numeroasă (unii zic că de zece ori, dar exagerează ca de obicei) reușesc să treacă Dunărea, deși fuseseră întâmpinați cu muzică de tun, pâine mucegăită și sare pe răni. Tot tacâmul, cum s-ar spune la Vaslui. Apoi înaintează prin satele pârjolite în extravilan, consumă apă otrăvită la Pet și sunt hărțuiți sexual de valahi ori de câte ori o-ntindeau după haleală. În plus, în înaintarea lor spre București, au o mare încurcătură la Călugăreni, pe apa Neajlovului.
Acolo, într-o mocirlă de nedescris, de ziceai că-i politica românească, Mihai a încercat să le închidă gura cu ceva pământ că-l deranja la maxim tânguirea muezinului. Deși otomanii nu și-au putut desfășura toate forțele tot erau gata să-i facă de la brâu în jos pe valahi, dar s-a întâmplat un lucru neobișnuit...
Mihai, care stătea cocoțat pe un dâmb și își scărpina cerbii în coarne, constată că gâdilă aerul deoarece unul dintre cerbi fusese ucis de o ghiulea iar celălalt a rupt-o la fugă spre pădure, că la ora aia încă nu se băgaseră austriecii pe fir și mai erau păduri. De furie, a luat o bardă și a început să taie la pașale. Neștiind ce face vodă, oștenii l-au urmat din instinct și i-au împins pe turci spre pod. Acolo, la înghesuială, s-au făcut grămezi de martiri, cam 3000, plus patru pașale și șapte sangeaci, pe care valahii călcau cu opincile, iar vizirul Sinan-pașa a căzut de pe pod în mocirlă unde se zbătea ca un brostac. Norocul lui a fost că, rupându-și ultimii doi dinți, sâsâia ca un șarpe și l-a auzit Deli-Hasan, care l-a cărat în spate ca pe-un dihor bătrân ce era, salvându-i viața.
Așa se face că turcii ghidați pe coclaurile Valahiei de Mihnea Turcitul care obținuse promisiunea domniei pentru fi-su, și care-i cumpărase cu 50.000 de galbeni pe Mitrea din Hotărani și pe Dan vistiernicul, nu și-au atins scopurile așa de lesne după cum sperau. În aceeași noapte de 23 spre 24 august 1595, Mihai ordonă retragerea spre munți că, după cum v-ați obișnuit, după o mare victorie a românilor urma o și mai mare retragere la iarbă verde și miros de rășină. De rășină, subliniez, ca să nu ne auzim vorbe.Acolo urma să sosească și Sigismund Bathory cu ajutorul promis însă ăsta se încurcase la o nuntă; a lui cu Maria Christina, căreia i-ar fi schimbat uleiul de motor și domnitorul valah dacă n-ar fi fost superocupat cu turcăreala.
În trecere, oamenii lui Albert Kiraly jefuiesc Bucureștii de s-au crucit, pardon de expresie, turcii când au văzut atâta profesionalism. Tabăra se stabilește la Stoenești în vreme ce turcii se străduiesc să transforme țara în pașalâc. Preschimbă în moschee biserica ”Radu Vodă” din București, fac gesturi similare și la Târgoviște, pun subași (primari) otomani prin țară, fură și jefuiesc mai rău decât lefegiii lui Mihai. Buzoienilor nu le plac turcii și cosesc la o singură strigare vreo 400 de turci, lucru care i-a impresionat pe tovarășii acestora care, în semn de respect, pârjolesc niște sate și violează (așa credeau ei) niște petarde care abia așteptaseră prilejul.
Cu 37.200 de ostași aduși de Sigismund, bașca 3000 adunați de prin cramele Moldovei de Ștefan Răzvan, Mihai se întoarce călare pe situație și eliberează, între 8 și 20 octombrie 1595, Târgoviștea, Bucureștii și Giurgiu, redând bordeilor patriei peste 8000 de robi. Prada recuperată a fost aproximată la două milioane de galbeni. Căpeteniile lefegiilor s-au îmbogățit și până și cel mai nașpa ostaș avea patru cai la purtător, bașca alte bonusuri de ocazie obținute prin iuțeala de mână și nebăgarea de seamă a altora.
Deși după aceste distracții medievale țara era praf, aproape la fel ca în timpul lui Boc, șoul continuă la sud de Dunăre, nu înainte ca distinsul călău să le taie nodul de la cravată dintr-o singură lovitură lui Mitrea de la Hotărani și lui Chisar din Leontești care, conform tradiției boierești, îl trădaseră pe domnitor. Căpitanii lui Mihai, în frunte cu Baba Novac, Velicico și Farcaș, atacă Plevna, Sofia, Babadagul, Vidinul, iar vodă însuși obține victorii la Turnu și la Nicopole. Aici, Mihai ia în serios propunerea pașei de a se împăca vremelnic cu turcii întrucât, după spusele sale, Sigismund era cam dus cu pluta, adică ”nu știe ce face, nici ce vrea”, fiindcă ăla n-a înțeles ce-a vrut să-i spună valahul prin ” să lucrăm serios, nu ca până acum”, că turcii ar fi ” ușor de învins dacă te organizezi bine”.
La 7 ianuarie 1597, Mihai primește steag de domnie de la otomani dar inima lui bătea alături de creștini și, prin urmare, la 30 mai 1598 încheie un tratat cu imperialii conduși de Rudolf al II-lea, căruia îi recunoaște suzeranitatea în schimbul susținerii financiare. De altfel, acesta îi plătea întreținerea a 5000 de lefegii ( 5 taleri de călăreț, 3 taleri pentru un pedestraș), fiindcă, așa cum zicea arhiducele Maximilian, fratele împăratului, Mihai ”a fost zidul și apărarea acestor țări creștine”. Adânc, n-am ce zice, știa să te atingă la coarda sensibilă.
Prin urmare, în 1598 trece din nou Dunărea și ajunge până în munții Balcani, după ce i-a dat-o-n goarnă pașei de la Silistra. E adevărat că la Vidin era s-o mierlească dar l-au salvat, din obișnuință, frații Buzești. Strămută în Valahia vreo 16.000 de țărani bulgari și sârbi că, după atâtea giumbușlucuri pe câmpul de luptă, nu prea mai avea cine să mai muncească celelalte câmpuri, numite și ogoare când n-avea Mihai treabă pe acolo.
Dar situația geopolitică se schimbă din cauza lui Sigismund care renunță, revine și iar renunță, la conducerea Transilvaniei în favoarea vărului său, Andrei Bathory, care închină țara turcilor și, în cârdășie cu Ieremia Movilă, domnul Moldovei, vrea să-l înlăture pe Mihai de la putere, deși acesta-i promisese, formal, credință și ascultare. La început au încercat cu vorba bună dar au fost refuzați politicos: ”nu-mi las nimănui țara și patria”. Evident că în această afacere își băgaseră coada și niște boieri, că altfel n-avea călăul de lucru și ajutorul de șomaj nu se inventase.
Totuși, Mihai avea o problemă majoră: n-avea bani să-și plătească mercenarii și, în 1599, ăia cam jefuiau fără milă țara. Și cum tot se ivise propunerea lui Andrei Bathory, se hotărăște să le dea de lucru. Deși primise iar steag de domnie de la turci, al căror om era, paradoxal, la conducerea Transilvaniei, trece munții prin trei locuri diferite (el personal, prin pasul Buzăului) și la 28 octombrie 1599, la Șelimbăr, îi învinge pe unguri. De partea lui Mihai trecuseră și secuii, iar intervenția nunțiului papal Malaspina, trimis de Andrei Bathory în ceasul al doisprezecelea, ca să nu se bată creștinii între ei, a fost apă de ploaie. Zarurile fuseseră aruncate, după cum a spus marele filosof cu breton Victor Pițurcă undeva, cândva...
La 1 noiembrie 1599, ca un mare învingător, Mihai intră în Alba Iulia de unde își însușește visteria lui Bathory ( aproximativ 200.000 de florini), transportată în 22 de care. Cardinalul a avut soarta lui Calache fiind ucis într-o colibă cu lovituri de topor de niște păstori secui. Capul i-a fost adus plocon lui Mihai într-un sac ceea ce a impresionat-o pe Doamna Stanca care nu s-a putut stăpâni să-l căinească: ”Săracu popă! Săracu popă!”
Ucigașul lui Bathory a fost executat și până și răscoalele țăranilor români care-și puseseră mari speranțe în Mihai ca fiind de același neam și de aceeași religie cu ei, au fost liniștite, ca să nu zicem înăbușite, că iar îl privim pe marele viteaz cu ochii întredeschiși. E adevărat, n-a intervenit de la început, i-a lăsat să se joace un pic cu focul pe la castelele nobililor, dar până la urmă a făcut-o și p-asta...
PROMOUȘĂN
Măi, mânca-v-aș ochii, ați citit cartea ”Agonie și extaz”? N-ați citit-o? Cum să v-o spun ca să nu vă jignesc, că mă știți cât sunt de delicat; dacă n-ați citit-o până la vârsta asta nu vă mai stricați creșterea, dar nu scăpați episodul următor că tot despre extaz, agonie și iar extaz este vorba. Și, la urmă, ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu, moare personajul principal. Nu știați asta, așa-i? Stați liniștiți că vă spune măndel tot adevărul istoric, nimic nu-mi scapă...
18 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu