Îmi trag lanțul de sclav al vieții mele
nu pot să zbor, aripile-s de plumb
mă latră-n stele haite de cățele
și-n mine însumi cu-n satâr pătrund
Și-mi dau sfidările pe ușă-afară
în zațul zilei transformat în praf
de-mi smulgeți ochii, cleștii-or să vă doară
și n-o să fiți trecuți în epitaf
Aș împărți cu tine absolutul
n-aș mai opri nimic să am și mâine
statuia disperată-și smulge lutul
și plânge sfâșiată-n colți de câine
Mi-s tot mai grele zilele de piatră
secundele se plimbă în atele
ca un brigand tăcerea ta mă latră
și-mi trag lanțul de sclav al vieții mele
8 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu