Cum în Evul Mediu Gheorghe Funar nu se născuse (din cauza unor procese de conștiință) ca să-i pună cu botul pe labe pe unguri, aceștia își cam făceau de cap pe la conducerea provinciei. Lucru care le convenea de minune mai cu seamă că printre atribuțiile puterii era și aceea de ironizare a românilor. Și cum ironia medievală era foarte la obiect, sensibilizând îndeosebi spinarea, bieții valahi umblau mai mult deșelați.
Deși erau șmecheri prin definiție, ardelenii noștri nu prea dădeau replica, fiindcă ironia lor nu era așa de ascuțită să pătrundă partenerul până la prăsele.
Istoria Transilvaniei după moartea lui Iancu e șucară rău. Aflată sub dominația Ungariei, care-și băga coada mai mereu în treburile țărilor române, țara dintre păduri produce regulat evenimente în interiorul și în jurul ei. Mai întâi, Matei Corvin se contrazice cu Ștefan cel Mare. Pe motiv că Fane îl urmărește prin țară pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, cu scopul medieval de a-i lua viața și pentru că a alungat garda ungurească de la Chilia (1465) cu șuturi în partea nord-atlantică a corpului omenesc.
Plus că Fane, tupeist ca toți moldovenii tari în glandă, i-a încurajat pe transilvăneni (îndeosebi pe sași) să se răscoale. Nesăbuita idee a lui Mateiaș l-a dus la un pas de moarte, iar lui Fane i-a adus atâta glorie că nici n-avea unde-o depozita. De altfel, Fane era văzut de transilvani ca fiind singurul gagiu capabil să oprească atacurile turcilor din Ardeal. Că otomanii făcuseră o adevărată pasiune pentru această zonă pe care o atacau regulat, o dată la 5-6 ani. Până la urmă, după dezastrul de la Mohacs (1526), o parte din Ungaria este transformată în pașalâc iar Transilvania o arde ca principat autonom. Adică plătește, începând cu 1541, ca și celelalte țări române, tribut (la început 10000 de florini) otomanilor. De remarcat că voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya n-a ajuns la lupta de la Mohacs. Mulți ani Zapolya, care dorea s-ajungă regele Ungariei (chiar este proclamat în 1526) se luptă cu Ferdinand de Austria, apelând chiar la ajutorul lui Soliman. Se ajunge până la Viena, care însă rezistă asediului. Zapolya este ajutat și de Petru Rareș care la Feldioara (1529) zdrobește o armată transilvană de-a lui Ferdinand. În 1538 se încheie pacea între cei doi regi ai unor părți din Ungaria iar în 1540, Zapolya decedează în urma unui atac de apoplexie. Așa se întâmplă când umbli cu dovleacul plin de fumuri. Conducerea Transilvaniei fu asigurată de omul de încredere al fostului ștab care era, normal, călugăr: George Utyeszenics Martinuzzi. Băgându-se în tot felul de combinații politice, Georgică dă chix. În 1551 este suprimat de austrieci care fac prăpăd în Transilvania până în 1556, când ,cu ajutorul lui Pătrașcu cel Bun din Valahia și Alexandru Lăpușneanu din Moldova, muierea lui Zapolya, Isabella, împreună cu puradelul Ioan-Sigismund se-ntorc la putere. Ionel conduce principatul între 1559 și 1571, perioadă în care recunoaște calvinismul (1564-1567) și unitarismul (1571), dar nu suportă ortodoxismul. Din 1571 și până în 1576, Ștefan Bathory, întemeietorul celebrei dinastii, conduce Transilvania luptându-se din greu cu românul Gaspar Bekes, pe care-l învinge și-l convinge să-i fie comandant de oști. După ce se transferă cu locul de muncă în Polonia, ca rege, în locul lui Ștefan vine fratele Cristofor (1576-1581), urmat la rându-i de copchilul personal, Sigismund, un îngâmfat de care istoria a făcut mișto cât cuprinde. Plin de sine, fiul caprii a încercat să fie lider regional, dar a sfârșit prin a fi păcăliciul universal care, după mai multe proiecte comune cu Mihai Viteazul l-a lăsat baltă renunțând, revenind și iar renunțând (1598-1599) la conducerea principatului în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, lacheul tuturor puternicilor vremii. Cam asta era situația politică în Transilvania la momentul când Mișu Caftangiul se hotărăște să joace la Bingo și să câștige. Cu prețul vieții veșnice.
PROMOUȘĂN
Nu mai aveți răbdare și vreți să vă povestesc despre Mihai Viteazul, mișeilor? Ho cu tata, că mai avem de lucru prin Moldova, că urmașii lui Ștefan cel Mare au fost niște belele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu