Răsăritul n-are opreliști, cutume
iese din mare ca un rug
se ascund demonii nopții în hume
iar scoicile din cochilie fug
Din chipul femeii izvorăște lumina
ninge cu raze uitate-n argint
ea se lasă răpită, divina
și se închide cu el în Olimp
încremeniți în ultimul sărut
furat cu lăcomie de copii
doar marea i-a văzut și a tăcut
cum trec prin trupul ei în zori de zi
cu toate sentimentele întinse
unul spre altul ca un drog
se-aprind și candelele stinse
suflate în văzduh de-un inorog
ce poartă-n el mesajele sublime
din nesfârșirea nopților de mai
când inima care hrănea turbine
era mareea singurului rai
Așa că vino în oglinda mea
să ne predăm desculți, ca doi fugari
să-i punem cerului ultima stea
cu-amprenta înlunării de barbari
Și de s-o stinge-o lume aprindem alta
lumina prin secundă mi-ai întins
hai să fugim cu o cometă-n Malta
și să ne pierdem urma dinadins
Să nu ne mai cunoască nimeni calea
facebook-ul să se-nfurie de dor
să ne îmbrățișeze, ca o mamă, marea
și eu să-ți fiu eternități dator
26 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu