Mihai primește firman de la turci atât pentru el (Transilvania) cât și pentru fiul său, Nicolae Pătrașcu (Țara Românească) dar îl cam deranjează vrăjeala imperialilor, care o dau cotită după cum le erau interesele. Așa că le taie ceapa la nas zicându-le că s-a săturat de laude deșarte, iar cele trei foi de hârtie pe care i le-au trimis, pline de ”otravă, rușine și ocară”, să și le bage undeva, dacă se poate, în sudul corpului omenesc. Acum nu sunt sigur că s-a exprimat chiar atât de plastic la final, dar, după câte-l știu eu, era în stare, că-i păceau pamfletele la nebunie. Și, pe deasupra, era supărat că imperialii nu-l recunoșteau drept conducătorul Transilvaniei, pe care a cucerit-o cu sabia, ci doar guvernator, și asta, hăt, abia pe 22 septembrie 1600, la exact patru zile după ce o luase în freză la Mirăslău și actul nu valora nici cât hârtia pe care a fost scris.
Dar până atunci mai e de povestit că Mihai n-avea stare. În primăvara anului 1600 intră în Moldova și, din obișnuință, o cucerește după mai multe lupte de mică amploare desfășurate în talciocurile de la Suceava, Bacău și Roman, cu traficanții de papairoase ai lui Ieremia Movilă care, bărbat adevărat, fuge mai tare ca Usain Bolt spre Leșia. Adică spre Polonia, pentru cei care n-au mai fost demult prin Evul Mediu, deși România contemporană oferă toate condițiile.
După 27 mai 1600, Mihai atinge apogeul puterii sale. Ținuturile locuite de români aveau un singur mare conducător care-și făcuse și pohta asta, că, după cum lesne se poate constata, era un mare pofticios. În vara anului 1600 a fost singurul stăpânitor, vorba lui Mircea cel Bătrân, dar lucrul ăsta nu era pe placul polonilor, al imperialilor nici atât iar turcii nici nu voiau să audă de așa ceva, fiindcă putere regională i-ar fi deranjat la lingurică. Mai pe înțelesul corporatiștilor, nu suportau concurența.
Deși prestigiul internațional îi crescuse extraordinar de mult, însuși Henric al IV-lea lăudându-l unor gagici că ”românul e foarte tare”, iar publicațiile romane care apăreau, ce coincidență, la Roma, îl ridicau în slăvi, Mihai se confrunta cu veșnica problemă a lipsei paralelor pentru plata mercenarilor. Fiindcă nu-și primiseră lovelele cam demultișor , dar și din obișnuință, ăștia începuseră să prade prin Transilvania. În plus, la 1 septembrie 1600, nemeșii se întorc împotriva lui Mihai, iar pe 18 septembrie, cu sprijinul lui George Basta, îl și înving la Mirăslău. Exact ca în filmul omonim, eroul reușește să scape trecând Mureșul călare, ducând în mâini steagul cel mare al oștirii. Calului nu prea i-a plăcut faza că el a stat mai mult cu capul la fund, dar n-a comentat că i s-a părut că vodă e cam nervos și a preferat să evite vărsarea propriului sânge. Cu domnitorul nu mai erau decât trei cazaci, restul oștirii s-a făcut că n-a observat pe unde a tăiat-o vodă din peisaj.
Oamenii lui Basta fac mari nenorociri la Alba Iulia unde ucid fără milă, dărâmă biserica zidită de Mihai și-l dezgroapă pe Aron Vodă, batjocorindu-i memoria, deși nu era mare lucru de ea. ”O asemenea neomenie n-a fost făcută nici de păgâni”, scria Mihai, fiindcă v-am spus de la început că le avea p-astea cu scrisul.
Întors în Valahia ca să-l înfrunte pe cancelarul polon Jan Zamoisky, care-l adusese în portbagaj pe boșorogul Simion Movilă ca să-l facă băiat de București, este învins la Bucov. Se retrage peste Olt unde, ca să nu-și iasă din mână, mai bate bine niște turci, după care, sfătuindu-se cu colegul de lăcătușerie Valeriu Zgonea, mai face o încercare de recuperare a puterii, dar la Curtea de Argeș pierde la masa verde.
A, nu vă mai spun că boierii îl trădaseră și trecuseră de partea lui Simion Movilă care le garanta averile și viața, fiindcă sunt convins că v-ați prins deja și singuri.
Mihai o ia la pas spre Viena fiind însoțit de o gardă numai până la Cașovia unde-și eliberează ultimii păzitori, din motive financiare. La 12 ianuarie 1601 este primit onorabil de arhiducele Matei, fratele lui Rudolf al II-lea, și se cazează la hotelul ”Cerbul de Aur” unde se pune pe scris memorii către Împărat și către ducele de Toscana, o mai veche cunoștință care-l ajutase cu 300 de tunari în bătălia de la Giurgiu din octombrie 1595.
Rudolf l-a lăsat să fiarbă în suc propriu până când s-a nasolit treaba în Transilvania unde revine sandilăul de Sigismund care-l arestează pe generalul Basta, fiindcă, zic filosoafele de la ”Abces direct”,o cam trăgea de silicoane pe nevastă-sa și-i aflase și cifrul de la centura de castitate.
În aceste condiții, Rudolf îl primește mieros pe Mihai, la 1 și 5 martie 1601, și-i pune la dispoziție 100.000 de taleri ca să recucerească Transilvania.
La Cașovia face joncțiunea cu armata lui Basta, cu care se împacă formal, iar la 3 august 1601, la Guruslău, îi învinge pe unguri. Ca de obicei, toată lumea îl laudă, de la Nurenberg și până la Praga, dar, în secret, imperialii vroiau să scape de el întrucât personalitățile puternice îi deranjau peste măsură, în special după ce le rezolvau problemele.
Între 5 și 8 august stă în tabăra de la Zalău unde ce credeți că face? Scrie, fraților! Scrie la greu; papei, regelui Spaniei, clujenilor și cine mai știe cui...Eu v-am spus-o și altădată: scrisul ăsta-i boală grea,odată ce te înfașcă nu-ți mai dă drumul, te înghite ca pe-o salată de boeuf. Dar în ciuda acestei pasiuni, care în general aduce numai necazuri, lui Mihai începuseră să-i meargă toate din plin.
Între timp, din Valahia, întrucât leșii și moldovenii se purtau ca-n Vaslui, dacă înțelegeți ce vreau să spun cu atâta subtilitate, frații Buzești îl înlătură pe Simion Movilă păstrând locul călduț pentru întoarcerea lui Mihai. În august, moldoveanul încearcă să reocupe tronul dar Radu Șerban îi dă clanță, obicei atât de uzitat și-n acea vreme.
La Cluj, Mihai îi aduce un omagiu lui Baba Novac (care nu era o babă, după cum ați crezut până acum, ci un haiduc sârb destul de foarte sângeros), viteazul care a fost torturat, jupuit, ars și, ca bonus de realizare a targetului medieval, tras în țeapă de către unguri. Pentru strădania lor de a-l trece pe căpitan cât mai cool în lumea cealaltă, Mihai i-a amendat pe clujeni cu 100.000 de florini, după care discută cu solii munteni, la una mică, întoarcerea în Valahia.
La 17 august își stabilește tabăra la Turda, unde îl trăgea ața ceva de speriat. Pe 19 august, George Basta trimite 300 de valoni și flamanzi să-l aresteze sau, dacă se opune, să-l omoare. Ceea ce era mai mult decât evident că se va întâmpla, că nu era Mihai omul să se lase prins de niște criminali de rând. Așa că refuză propunerea de arestare preventivă a căpitanului Beauri răspunzându-i scurt și cuprinzător: ”Ba!”, după care întinde mâna după sabie. Dar n-a mai apucat s-o atingă că a fost împușcat, străpuns cu sulițele, lovit cu halebardele și descăpățânat. Trupul i-a fost batjocorit, dar capul a fost preluat de comisul Radu Florescu și îngropat la mănăstirea Dealul de lângă Târgoviște, ctitorie proprie și personală, unde se află și astăzi dacă nu l-or fi vândut mafia moaștelor unor naivi de care Valahia n-a dus niciodată lipsă. Pe lespedea de piatră care-l apără de cerul albastru scrie: ”Aici zace capul creștinului Mihail (...) ce-au fost domn Țării Românești și Ardealului și Moldovei” . Bine, bine, mai scrie și altceva, dar n-am eu timp de astea acum, că, după cum se vede, și frații Buzești le aveau cu glagoria, că doar prin strădania lui Radu s-au săpat acele inscripții în piatră. Și sincer să fiu nici nu-mi prea place faptul că Buzescu îmi face concurență neloială profitând ca un diac de rând de faptul că a fost martor ocular al acelor vremuri de agonie și extaz. Și iar agonie, și iar extaz până la pierderea podoabei capilare cu suport cu tot.
Mihai a fost căsătorit încă de la vârsta de 26 de ani cu văduva Stanca și a avut doi copii, pe Nicolae Pătrașcu, căsătorit cu Ancuța, fiica viitorului domn Radu Șerban, și pe Florica, măritată cu Preda, din neamul Calomfireștilor, pe care valahii îl strigau cu subînțeles, ”Floricoiul”. Fără mișto, așa i se adresau ei umplându-l de respect. A mai avut și o fiică nelegitimă, pe Tudora din Tîrgșor, și mai multe gagici de diferite naționalități că, după cum spunea un coleg de-al meu mai de demult, avea un trup ”frumos ca un copaci”. Ceea ce nu i-a împiedicat pe drujbiștii austrieci, să-l defrișeze, prin interpuși, și să-l lase să cadă în țărână ca să devină rapid mobila de lux a istoriei noastre bazată mai mult pe joc de glezne decât pe acțiuni eroice...
PROMOUȘĂN
S-a dus și Mihai Viteazul și suntem tot mai singuri....Nici nu vă mai spun ce urmează în capitolul următor că sunt supărat...
18 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu