Ea venea pășind peste mare

Ea venea pășind peste mare
coborâse din lună pe o scară de flori
părul ei ținea în strânsoare
răsăritul soarelui, uneori

Avea mâinile albe sau albastre
nici nu mai știu că nu le vedeam
zburau prin trup păsări măiastre
ea venea pășind peste mare și eu tăcem

Până și ochii-i erau de culoarea mării
în corali genele și le-a prins
și-n toate prăpăstiile uitării
sufletul meu ca un duh s-a prelins

Dar ea venea, venea peste mare
ca o minune evadată din cer
și de atâta mirare
ochii mei se scurgeau în eter

Și au devenit sunete
și au devenit cântec
și totuși se auzeau tunete
în golul din mine, în pântec

Eram fericit rareori
doar când glasul ei mă slăbea din strânsoare
Ea se leagănă pe o scară de flori
pe care o saltă luna, din mare


2 august 2015