E prea mult gol între noi și-i păcat
mă izbesc de toți pereții de aer
tristețea lumii în trup mi-a intrat
plâng fotografiile mării în vaier.
Miros tăciunii aduși din avatar
și-mi arde ochiul ca un soare nestins
e-o întâmplare că din gândul amar
o lacrimă ca o mare între noi s-a întins
Și plutește pe ea în derivă atroce
corabia inimii înțesată de raci
nu-mi auzi tremuratul plecării din voce
prin golul ce umple câmpia de maci
Dar jumătatea ta de corabie ninsă
se-nvârte într-un cerc al minții perfid
și noaptea ce vine ca o flacără stinsă
crește în mine prea marele zid
Respir golul și golul mă soarbe
amintirea se-nchide cu-n lacăt de lut
în spatele ușii cu ferestrele oarbe
mă sfâșie-ntr-una tăcerea de lup
Și nu e uitare în care să scapi
nu poți din magie să te-ntorci pe pământ
oricâte redute în tine-ai să sapi
rămâi suspendată ca o candelă-n vânt
Și veșnic de veghe în gândul de var
ecoul lunatic sugrumă mirarea
timpul întinde un ultim pahar
pe care îl bea, în neștire, uitarea
6 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu