RADU CEL MARE ȘMECHER (XLII)

       După decesul survenit natural,  de inimă rea, în Transilvania(1474),  Radu iese pe ușa din dos din istorie, adică tot așa cum a intrat și-i lasă locul lui Laiotă Basarab (1474-1477), un boșorog pe care-l impusese tot Fane cu scopul de a crea un front antiotoman eficient. Dar moș Pârțag  se dă de  partea turcilor, ceea ce-l determină pe Fane  să-l înlocuiască, în noiembrie 1476, cu Vlad Țepeș. Însă Laiotă se întoarce cu turcii dupa el și-l ucide pe Țepeș. Lucrul îl supără pe Fane care-l înlocuiește cu un alt  ciumec, Basarab cel Tânăr (1477-1482) zis și Țepelus, fiindca-l  plagiase pe  Vlad în ceea ce privește pedepsirea dușmanilor săi. Dar tinerelul n-a călcat în  urmele strălucitului voievod, l-a trădat pe Fane, și a pupat poala sultanului cu accesorii cu tot.

     Moldavul se supără, îl zdrobește (1481) și încearcă să-l impună pe Mircea, fiul lui Vlad Dracul. Renunță la idee în urma scrisorilor mârlănești primite de la locuitorii de locuitori  din zona  Buzăului dar numai după ce ocupă cetatea Crăciuna. Țepelus rămâne pe tron cu chiu cu vai până în 1482, când boierii mehedințeni își fac pomana cu el și-l omoară. În locul lui se pune domn unu care-n tinerețe se dădea Călugarul Pahomie, dar pe care istoria l-a păstrat ca fiind Vlad Calugarul (1482-1495), sluga prea-plecată a turcilor și, în general, a tuturor celor care-i scuipau semințe în bască. Cea mai semnificativa fapta a acestui figurant e că a murit și i-a lasat locul  lui fi-su  Radu,  căruia propagandistii i-au zis ''cel Mare'',  în ciuda evidenței. Dar asta n-ar trebui să mire pe  nimeni  că noi  romanii, suntem meșteri neîntrecuți  în a  preface negrul în alb. Acest Radu era atât de ''mare'' încat în fiecare an mergea la sultan să-i pupe mâna ,chiar și după 1501 când, din cauza podagrei, circula numai cu rădvanul. De altfel înclinatiile de slugă credincioasă   i le-au evidențiat mai toți mahării din jurul Valahiei. Numai cu Bogdan (fiul lui Stefan), conducătorul Moldovei, a avut un conflict fiindcă sprijinise pe unul Roman în  tentativa eșuata de a prelua tronul moldovenilor. Dar dupa ce a prădat 10 zile prin zona Ramnic -Siret, Bogdan al -III-lea  a fost convins de călugărul Maxim s-o lase mai moale cu războiul că în  realitate  n-are cu cine să se bată. Bogdan s-a retras (10 noiembrie 1507) iar călugărul Maxim a rămas în istorie ca opusul calugarului Vasile, zis si din astă cauză, călugărul Minim.
      Însă lui Radu,noi scribălăii ar  trebui sa-i fim recunoscători întrucat a introdus tiparul în Valahia, prin intermediul călugărului  Macarie , de origine sârbă, care s-a instalat la mănăstirea Dealul și a întocmit ”Liturghierul”, prima carte realizată acolo. 

     Împreuna cu Nifon, fost patriarh al Constantinopolului, organizeaza ierarhia bisericiască. După trebușoara asta, Radu  se cearta cu Nifon sub pretextul ca avea o alta părere despre moravuri și  se împotrivise căsătoriei dintre sora voievodului, Caplea, cu  vornicul Bogdan fiindcă acesta  din urmă divorțase de prima sotie. La plecarea din Târgoviște, Nifon făcu un gest memorabil: își scutură papucii să nu ia  pe tălpi  nici un fir de praf din pământul unde se  curvăsărea cu evidenta plăcere până și prin casele cele mai mari. Sau, mai ales.  

     Dar pe Radu  l-a durut în freză  de Nifon și a  continuat să facă copii (șase oficiali, doi din flori) ca sa aiba cine conduce Valahia în secolul al-XVI-lea. Până la urmă a dat ortu`popii, după Paștele lui 1508, fiind  jelit de cărturari, leneși și alte animale  nefolositoare ale acelor  vremuri.
    Deși, în  aparență, de capul lui Radu  nu era mai nimic, sultanul Baiazid  al II-lea  îl aprecia pentru viclenia nativa (el îi zicea inteligență) care l-a ajutat să conducă Valahia de pe targă în ultimii șapte ani ai vieții. Așa că voievodul care nici nu știa unde-i capitala țarii -că stătea ba la Târgoviste, ba la Bucuresti, ba la Craiova, și nu numai - dar care nu ieșea din vorba boierilor Craiovești, rămâne în istorie drept voievodul cel mai puțin indicat să conducă o țară, dar care a  reușit s-o facă deși avea un picior în groapă, stârnind admirația tuturor vecinilor incapabili să înțeleagă o asemenea situație la un popor care în vremea lui Mircea cel Bătrân sau a lui Vlad Țepeș ,părea destul de viu.

PROMOUSAN
 Iubite cetitorule, bagă-ti picioarele într-o găleată cu apă rece primită cu ocazia ultimei mite electorale, ca data viitoare băgăm cultură la greu: Neagoe Basarab cu învățăturile sale și meșterul  Manole, cel cu aripile de șindrilă, trec din legendă în istorie. Sau viceversa.