Blestemații

Au sugrumat această țară ca o pradă,
V-au tot manipulat și nu v-au scos din proști,
N-au vrut durerea neamului s-o vadă,
Și vă conduc mereu aceleași măști

V-au alungat de lângă pruncii voștri,
Și sunteți slugi pe la străini,
Tot acceptați să fiți tratați ca proștii,
Și-n țara voastră n-aveți rădăcini

Vă fură zilnic munca, sunteți robi
Acestor derbedei lipsiți de milă,
Treziți-vă! sau sunteți orbi? 
De unde atâta liniște servilă?

Păcat de voi că nu mai înțelegeți,
De unde sunteți, cine moși v-au fost,
Nici nu mai știți cum să vă reculegeți
Și nu e clar dacă aveți vreun rost

În zodia netrebnică pe care blestemații
O-ntind în fața voastră ca pe-un drog,
Treziți-vă! n-or să o facă alții;
Eu de-un mileniu Domnului mă rog

Să reînvie demnitatea stinsă
Și dacii liberi să renască-n cer,
Acest popor ce trece prin eclipsă,
Se simte-n sine însuși mai stingher

Repere nu mai sunt, sau nu se văd
Prin ochelarii negri, de cai tăiați de ham,
Și nu mai scapă nimeni din prăpăd
Decât de cred în arma ce o am;

E dragostea de țară și o port fățiș,
Să tremure călăii bântuiți de ură,
Și vom scăpa cu toții din hățiș
De le-ndesăm poruncile în gură

Să piară blestemații ce-au ucis
Cu sânge rece nația română!
Coșmarele ce ne-au trezit din vis
În pulberea uitării să rămână

Să nu mai auzim de stirpea lor,
Ne-au rușinat păgânii pe vecie,
Acestor cozi murdare de topor,
Tu dă-le pașaportul, Românie

Pe-un drum închis c-o poartă ruginită,
Să putrezească cuibul lor de cuc,
Să piară această pegră otrăvită,
Toți blestemații care ne conduc...


11 octombrie 2016