Nopțile de octombrie

Nopțile de octombrie sunt lungi și dor,
Sufletul se topește de înserare,
Mai moare câte un actor,
Îngheață păsările-n zbor
Și se destramă visul în uitare

Mai suflă luna neagră în coșmar,
Se-afundă trupul în cenușă,
Pe buze gustul tău i-amar,
Și se întâmplă deznădejdea iar
Să-mi râcâie cu ghearele sub ușă

Cine-a greșit și cine a fugit
De spaima fericirii absolute?
Cine-a trișat și cine a iubit?
Cine-a vândut și cine-a dăruit
Iubiri nemaivăzute vieții slute?

Vin lașitățile din urmă
Să te întrebe: ce mai faci?
Și-așa cum lacrimile scurmă
Și mergi prin viață ta pe sârmă
În noapte te scufunzi și taci

Și-ntr-un final venit cu-n tren de marfă,
Îți plâng în gară ultimii homeri,
Până la urmă viața e o boarfă
Chiar dacă ți-a cântat la harfă
De nemurire până ieri

Și amintirea nenăscută  doare,
Târzia umbră se zdrobește-n stânci,
De i-ar crește inimii alte picioare
N-ar mai fi lunii negre datoare
Și-așteptările n-ar mai fi așa lungi


1 octombrie 2016