E o toamnă ploioasă
cad nouri negri peste câmpia arsă
Nu știu de ce nu mai pot să strig
deodată se face mai frig
Frunzele se desprind cu durere din îmbrățișarea copacilor
să le țină de cald gândacilor
Se aude întunericul cum vine târâș
greierii cântă marșuri funebre-n frunziș
Nu mai știi, nu mai poți, nu mai vrei uneori
peste spaimele nesfârșite să zbori
E o toamnă cumplită, ploioasă
trec corăbii cu minciuni prin inima arsă
S-a ascuns soarele pe raftul de sus
dar n-am uitat nimic din ce nu s-a spus
N-am uitat nimic din ce-a rămas de zis
vine iarna de nedescris
trasă de sănii vulgare, albastre
pe gheața lașităților noastre
Pe acolo au patinat orbește cohorte de îngeri
zdrobiți de neputințe și înfrângeri
16 octombrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu