Vor pleca la noapte visele pe mare

Vor pleca la noapte visele pe mare
să aducă-n preajmă chipul tău iubit,
te aștept acolo cu-n surâs și-o floare
nu mai crede vestea că-n zbor am murit

Dar mi-am fost mirare, și mi-am fost tăcere,
și mi-am fost uitare, și mi-am fost trecut,
dacă trec de zidul înmuiat în fiere
am să-ți mângâi ora și am să te-ascult

Poate mai spre seară, când te uiți la stele,
mă întorc în mine, și-am să plâng puțin,
sufletul târât de două atele,
la fereastra lunii singur am să-l țin

Și o să-mi feresc de tine privirea,
să nu vezi cum plouă toamna prin pereți
Tu mi-ai fost pedeapsă, tu mi-ai fost uimirea,
și în viața asta și în alte vieți

Și te-ai dus sedusă de o zi amară
pe o mare-n care rugul nu s-a stins,
și-n oglinda spartă de o stea polară,
mâna ca o torță prin neant s-a-ntins

Tu rămâi acolo, pe planeta aceea,
la fel de frumoasă într-un alt destin,
voi pleca pe mare, ca în Odiseea
și n-am să mă-ntorc. Ar fi prea puțin


11 octombrie 2016